Nu știu ce fac sau ce-am făcut:
Nu fac ceea ce aș vrea eu,
Ci fac tot ce urăsc, mereu.
Deci, dacă nu fac ce doresc,
Prin acest fapt mărturisesc
Că este bună astă Lege;
Și-atunci, nu ea – se înțelege –
Va face lucrul arătat,
Ci săvârșit e de păcat,
Pentru că el șade în mine.
Într-adevăr, iată, știu bine –
Și, cu durere, pot să spun –
Că n-am în mine, nimic bun;
Nimic bun n-o să se găsească
Ascuns, în firea pământească.
Vreau să fac bine – am voință –
Dar văd că mi-e cu neputință.
Căci binele ce îl doresc,
Nu pot, nicicând, să-l împlinesc,
Dar răul ce nu-mi e pe plac –
Și nu-l doresc – acela-l fac.
Și dacă astfel făptuiesc
Lucruri pe cari nu le voiesc,
Nu-s eu acela ce le face,
Ci este cel ce nu-mi dă pace:
Este păcatul cari, știu bine,
Precum că locuiește-n mine.
Vă rog, acum, a mă-nțelege.
Găsesc în mine, astă lege:
Vreau să înfăptuiesc doar bine,
Dar răul e lipit de mine.
Căci după omul interior,
Mărturisesc dar, fraților,
Că Legea de la Dumnezeu,
Plăcută-mi este, tot mereu.
În ale mele mădulare,
Neîncetat, simt cum apare
O lege ce-i deosebită,
Luptând cu legea dobândită
Și acceptată de-a mea minte.
Aceasta – să luați aminte –
Rob m-a făcut, neîncetat,
Al legii date de păcat,
De care-am zis că loc își are
În ale mele mădulare
Și care-n gheara ei mă ține.
Atâta spun: O, vai de mine,
Căci iată, sunt nenorocit!
De cine, fi-voi izbăvit,
De trupul care-o să mă poarte,
Neîncetat, doar către moarte?…
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
