YouVersion
Pictograma căutare

Romani 1:18-32

Romani 1:18-32 BIV2014

„Mânia Domnului pornește, Din cer, și se descoperește Față de cei ce nu-L cinstesc, Față de cei ce săvârșesc Nelegiuiri, voind să fie Înăbușit, în silnicie, Întregul adevăr, mereu. Fiindcă, despre Dumnezeu, Tot ce a trebuit știut, Li s-a făcut de cunoscut În ei, căci li s-a arătat, De către El, neîncetat. Într-adevăr, noi avem știri De nevăzutele-nsușiri, Pe care, Dumnezeu le are, Și de puterea Lui cea mare Și de dumnezeirea Lui. Toate, în fața omului, Bine se văd și lămurit, Din vremea-n care s-a-ntocmit Lumea aceasta, de voiești Cu-atenție ca să privești, Numai în juru-ți bunăoară – La tot ceea ce te-nconjoară – Pentru că-n tot ce e făcut, Pe Domnul, Îl vei fi văzut. Deci, să se dezvinovățească, Nimeni nu o să reușească. Căci chiar dacă L-au cunoscut, Pe Dumnezeu, din ce-au văzut, Ei, totuși, nu L-au proslăvit Și-asemeni, nu I-au mulțumit. Ba mai mult, pe de altă parte, Urmat-au în gândiri deșarte, Iar inimile lor – în care Priceperea, loc, nu își are – Îndată s-au întunecat. Că-s înțelepți, s-au lăudat – Necontenit, s-au tot fălit – Și-n urmă, au înnebunit. Ei au schimbat slava pe care Veșnicul Dumnezeu o are, Cu o icoană – fraților – Care, cu omul muritor, Se-aseamănă, cu păsări sau Cu dobitoace care au – Așa cum știți – patru picioare, Ori seamănă cu târâtoare. De-aceea, iată, fraților, Pradă necurăției lor, Au fost lăsați, de Dumnezeu, Să-și facă poftele, mereu, Iar trupul și l-au necinstit. Căci au schimbat, necontenit, Tot adevărul Domnului, Doar în minciuni, și-n locul lui, Oameni-aceștia au sfârșit Că au ajuns de au slujit – Și-n urmă-apoi s-au închinat – Făpturii care a luat, Atuncea, locul Domnului, Adică-al Făcătorului Care pe toate le-a creat Și care-i binecuvântat Acum, în anii care vin Și-n vecii vecilor! Amin. Din astă pricină, mereu, Au fost lăsați, de Dumnezeu, Să își urmeze fiecare, Scârboasa patimă ce-o are; Pentru că iată că la ei, Schimbat-au ale lor femei, Fireasca întrebuințare Ce o aveau, cu una care E împotriva firii, iar Bărbații lor lăsat-au dar, Deoparte, legea cea firească Pentru-a lor parte femeiască Și s-au aprins, în pofta lor, Pentru că ei, acum, se vor Uni pe alții; la sfârșit, Lucruri scârboase-au făptuit Căci au ajuns să săvârșească, Bărbat cu parte bărbătească, Și-atunci – în ei – ei au primit Răsplata, când s-au rătăcit. Fiindcă nu au căutat, Pe Dumnezeu, de-a-L fi păstrat În conștiința lor, mereu, Au fost lăsați, de Dumnezeu, În voia minții lor stricate, Nelegiuite, blestemate, Și astfel, fost-au săvârșite Lucruri ce nu-s îngăduite. Conduși fiind, de a lor fire, Sunt plini, doar, de nelegiuire, De viclenie și curvie, De răutate, lăcomie; De pizmă, plini s-au dovedit, Și de ucideri, negreșit, De ceartă și de-nșelăciune. Rele porniri pot să adune, Pentru că sunt și șoptitori, Trufași, obraznici, bârfitori; Sunt urâtori de Dumnezeu, Lăudăroși, gata – mereu – Ca rele doar, să născocească Și ca să îi nesocotească Pe-ai lor părinți; și, negreșit, Nepricepuți, s-au dovedit. Nicicând, nu-și țin al lor cuvânt, Lipsiți de dragoste, ei sânt; Milă, la ei, nu căutați, Pentru că sunt ne-nduplecați. Cu toate că ei știu prea bine Că plata ce li se cuvine – Cum hotărât-a Dumnezeu – E moartea, totuși, tot mereu, Astfel de lucruri, săvârșesc. Ba mai mult: buni, ei îi găsesc – Vădindu-se pe al lor plac – Pe toți acei care le fac.”

Videoclipuri pentru Romani 1:18-32