Psalmii 60:6-12

Iată că glasul Domnului Vorbit-a în sfințenia Lui: „Nu mai e mult și biruiesc: Sihemul am să-l împărțesc Și-am să măsor ținutul tot, Cari este al văii Sucot. Ținutul Galaadului Se dovedește-al Domnului. Al meu, Manase se arată, Iar Efraimul – totodată – Tărie-i e capului Meu. Iuda Îmi este, tot mereu, Al Meu toiag de cârmuire. Despre Moab, să aveți știre Că drept lighean Eu l-am luat, Ce-Mi este bun pentru spălat. Peste Edom – luați aminte – Arunc a Mea încălțăminte. În urmă, țara cea pe care Neamul de Filisteni o are, Din a Mea pricină-o să fie Plină numai de bucurie!” Dar cine e acela care Mă va lua pe mine, oare, Să văd cetatea întărită, Cu ziduri ‘nalte-mprejmuită? Dar cine e acela care, Către Edom, mă duce oare? Nu ești Tu, Doamne, oare-Acel Care ne-ai lepădat și-astfel, Oștirea noastră nu voiești În bătălie s-o-nsoțești? Nu Îți întoarce-al Tău obraz, Ci ajutor dă-ne-n necaz, Căci ajutorul omului Zadarnic e, ca truda lui. Doar Dumnezeu e-Acela cari Ne-ajută-a face isprăvi mari. Vrăjmașii, o să ni-i zdrobească Și are să îi nimicească.