„De-aceea, frații mei iubiți –
De mine-atât de mult doriți,
Căci voi sunteți cununa mea
Și bucuria-asemenea –
Rămâneți tari, vă îndemn eu,
În Domnul nostru, tot mereu.
Astfel dar, lui Evodia –
Precum și lui Sintichia –
Îndemn le dau, ca orișicând,
Să fie-n Domnul, doar un gând.
Pe tine-apoi, pe cari, mereu –
La jug – tovarăș, te am eu,
Te rog să dai ajutorare,
Femeilor acelea, care,
Cu mine-alături, au trudit,
Când, Evanghelia, am vestit,
Cu Clement și cu toți cei care
Mi-au fost tovarăși, în lucrare,
Având, în felu-acesta, parte
De-ași scrie, în a vieții carte,
Numele lor. Dragii mei frați,
În Domnul, să vă bucurați!
Iată că, iarăși, vă zic eu,
Ca să vă bucurați, mereu!
Blândețea voastră, ne-ntrecută,
De toți să fie cunoscută.
Aproape e al nostru Domn
Și nu vreau să vă prindă-n somn.
Deci, de nimic – dragii mei frați –
Nicicând, să nu vă-ngrijorați.
În orice lucru, tot mereu,
Aduceți-I lui Dumnezeu,
La cunoștință, cererea
Pe care voi o veți avea,
Alături de mulțumiri multe
Și rugăciuni, ca să v-asculte.
Astfel, pacea lui Dumnezeu –
Care întrece, tot mereu,
Orice pricepere – apoi,
Are a vă păzi pe voi,
Și inimile voastre – iată –
Și gândurile, totodată,
În Domnul nost’, Hristos Iisus.
Atâta am avut, de spus.
Tot ceea ce-i adevărat,
Tot ceea ce s-a arătat
Vrednic, pentru a fi cinstit,
Tot ceea ce s-a dovedit
Că este drept și e curat,
Tot ceea ce ați constatat
Că este vrednic de iubit,
Tot ce e demn de-a fi primit,
Orișice faptă bună-apoi
Și orice laudă – pe voi –
Necontenit, să vă-nsoțească
Și-acestea să vă-nsuflețească.
Ce-ați învățat, ce ați primit,
Ce ați văzut și-ați auzit
Dar, de la mine, vreau apoi,
Să faceți, ne-ncetat, și voi.
Atunci, al păcii Dumnezeu,
Are a vă-nsoți, mereu.
O bucurie am avut,
În Domnu-atunci când am văzut,
Precum că voi ați reușit –
Față de mine – în sfârșit,
Simțirile – dragii mei frați –
S-ajungeți ca să le schimbați.
Ăst lucru, voi, de mult, l-ați vrut,
Însă, prilej, nu ați avut.
N-am zis lucrul acest apoi,
Gândindu-mă la ce nevoi
Aș avea eu, pentru că știu,
Mereu, ca mulțumit să fiu
Cu starea-n care mă găsesc.
Știu și smerit ca să trăiesc,
Atunci când sunt în sărăcie,
Știu și-n belșug și bogăție.
În toate m-am deprins, umblând,
Să fiu sătul, dar și flămând,
Să am un trai îmbelșugat,
Dar și în lipsă-a fi aflat.
Pot totul, în Hristos, mereu,
De care, întărit, sunt eu.
Voi, însă, bine ați făcut,
Când, strâmtorarea, mi-ați văzut,
Și-apoi, mi-ați fost alăturea,
Căci ați luat, parte, la ea.
Voi, Filipenilor, știți bine,
Căci legături, n-avea cu mine,
Nici o Biserică apoi,
Excepție fiind doar voi,
În ceea ce e cu privire
La „dare”-ntâi, și la „primire”,
Atunci când eu, la început,
În Macedonia-am trecut,
Ca să-mi urmez menirea mea,
De-a duce Evanghelia.
Când, la Tesalonic apoi,
Eu am ajuns, mi-ați trimis voi –
O dată, sau de două ori,
Fiind, astfel, îndurători –
Câte ceva, dintre acele,
Ce trebuiau, nevoii mele.
Nu după daruri, umblu eu,
Ci dimpotrivă, cat mereu,
Câștigul care prisosește,
Și vouă, doar, vă folosește.
De toate am și sunt bogat.
Traiul îmi e îmbelșugat,
De-atunci, de când am dobândit,
Prin fratele Epafrodit,
Tot ceea ce trimis-ați voi,
Spre a mă scoate din nevoi…
O jertfă bună, pregătită
Ca o mireasmă potrivită,
Plăcută, pentru Dumnezeu,
Bine primită-apoi. Mereu,
Pentru a voastră trebuință,
El să arete-ngăduință
Și să-ngrijească, precum știe,
După nespusa-I bogăție,
În slava Sa, în ceruri, sus,
În Domnul nost’, Hristos Iisus.
Slăvit să fie, tot mereu,
Al nostru Tată – Dumnezeu –
Acum, în anii care vin,
Și-n vecii vecilor! Amin.
La sfinții în Hristos Iisus,
Din parte-mi, să le fie spus,
La fiecare, „sănătate”.
De-asemenea, oricare frate
Este aici, cu mine-aflat,
Tot „sănătate”, v-a urat.
Toți sfinții vă doresc și ei,
Tot sănătate, dragii mei,
Dar, mai ales, sfinții pe care,
Cezar, în casa lui, îi are.
În încheiere, am de spus,
Ca harul Domnului Iisus,
De-acum – prin vremile ce vin –
Să vă-nsoțească-n veci! Amin.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
