Căci cei ce-s împrejur tăiați,
Suntem chiar noi, dragii mei frați:
Noi – care Îl slujim, mereu,
Prin Duhul Sfânt, pe Dumnezeu –
Noi – cei care am încercat,
Atuncea când ne-am lăudat,
S-aducem laude-n Iisus –
Noi – cari, nădejdea, nu ne-am pus
În lucrurile pământești,
Ci doar în cele ce-s cerești.
Măcar că eu chiar aș putea,
Pricini de-ncredere-a avea,
În multe lucruri care sânt
Aflate, pe acest pământ.
Dacă, încredere, cumva,
Poate să aibă cineva,
În lucruri pământești, mereu,
Mai multă, pot ca să am eu.
Eu – printre toți ceilalți, din jur –
Tăiat mă aflu, împrejur;
De neam, mă trag, din Israel,
Și sunt Evreu, de al meu fel;
Ca seminție, negreșit,
Din Beniamin, eu am ieșit,
Iar după Lege, Fariseu
Am fost, întotdeauna, eu.
În ce privește râvna mea,
Mărturisesc dar, despre ea,
Că fost-am un prigonitor,
Pentru Biserici, fraților.
Despre a mea neprihănire,
Dată de Lege, s-aveți știre,
Că nu am nici o meteahană,
Pentru că sunt, fără prihană.
Dar lucruri care, pentru mine,
Erau câștig, acum, mai bine,
Le-am socotit făr’ de folos,
Fiind doar pierderi, în Hristos.
Ba și acum, când le privesc,
Tot pierdere, le socotesc,
Față de-un preț nespus de mare,
Pe cari cunoașterea îl are,
A Domnului meu Cel de Sus,
Cari este chiar Hristos Iisus.
Doar pentru El, pierdut-am toate
Și am ajuns a le socoate,
Drept un nimic, drept un gunoi,
Să pot a-L câștiga apoi,
Chiar pe Hristos și, negreșit
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
