E-adevărat, unii din ei,
Din duh de ceartă – dragii mei –
Și-mpinși de pizmă, au vorbit,
Când, pe Hristos, ei L-au vestit;
Dar alții, din bunăvoință,
Mânați doar de a lor credință.
Aceștia dar, au arătat
Cum că din dragoste-au lucrat,
Ca unii care știu că eu,
Însărcinat am fost, mereu,
Spre-a Evangheliei apărare.
Primii – adică toți cei care,
Din duh de ceartă, se vădesc
Că, pe Hristos, ei Îl vestesc –
Nu au avut un gând curat,
Ci doar, mereu, au încercat
A pune, lanțurilor mele,
Alte necazuri, noi și grele.
Dar ce ne pasă nouă, oare?
Oricum ar fi astă lucrare –
De ochii lumii doar purtată,
Sau dintr-o inimă curată –
Hristos e propovăduit
În orice loc, necontenit.
Iar pentru acest lucru, eu
Am să mă bucur, tot mereu.