Când Artaxerxe împlinea
Ani douăzeci de când domnea,
Eram paharnic așezat
În slujbă, pentru împărat.
În șirul lunilor din an,
Se potrivea luna Nisan.
Vinu-n pahare, eu l-am pus
Și împăratului l-am dus.
De câte ori vin îi duceam,
În față-i, trist, nu m-arătam;
Însă atuncea, m-a zărit
Și-a înțeles că sunt mâhnit.
De-aceea, m-a și întrebat:
„Dar pentru ce ești întristat?
Nu ești bolnav, dar mi se-arată
Că îți e inima-ntristată.”
De-ndată ce l-am auzit,
O mare frică am simțit
Și i-am răspuns, înspăimântat:
„Trăiască marele-mpărat,
De-acum și până-n veșnicie!
Cum ar putea ca să nu fie
Obrajii mei, plini de-ntristare,
Dacă cetatea cea în care
Își au mormântul toți acei
Care au fost părinții mei,
E dărâmată, la pământ,
Iar ale ei porți, arse, sânt?”
„Ce vrei să-mi ceri?”– a întrebat,
Îndată, al meu împărat.
Atuncea, Dumnezeului
Cari este Domn al cerului,
În mare grabă, m-am rugat
Și-apoi am zis către-mpărat:
„Dacă-ndurare am primit
Și trecere am dobândit
În fața înălțimii tale,
Te rog ca să găsești o cale,
Să mă trimiți la Iuda-n țară,
Unde să pot să zidesc iară,
Cetatea-n care îngropați
Îmi sunt părinții și-ai mei frați.”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
