Neemia 10:1-39

Iată-i pe cei care-au semnat: Primul Neemia-i chemat, Iar tatăl său se dovedea Precum că e Hacalia. Cel care-n urmă-i a semnat Drept Zedechia s-a chemat. La rând, Seraia a venit, De Ieremia însoțit, Precum și de Azaria; Apoi Pașhur, Amaria Și cel cari Malchia-i chemat. Șebania a mai semnat; Hatuș și cu Maluc urmară; Harim și Meremot semnară Și-apoi Obadia; la fel Baruc, Ghineton, Daniel, Cu Meșulam, cu Miamin Și Abia. În urmă vin Maazia și încă doi: Șemaia și Bilgai apoi. Oameni-aceștia făceau, toți, Parte din ceata de preoți. Dintre Leviți, cel ce-a semnat Întâiul, Iosua-i chemat; El se vădea a fi cel care, Pe-Azania, părinte-l are. Binui, în urmă, a semnat – Din Henadad, el s-a-ntrupat. Apoi venit-a Cadmiel. Chelita este după el, Hanan și cu Pelatia, Șebania și Hodia. Rehob și Mica au venit; Hașabia i-a însoțit; Zecur s-a mai alăturat, Iar Șerebia l-a urmat De-ndată, cu Șebania, Beninu, Bani, Hodia. Apoi, dintre aceia cari Peste popor erau mai mari, Primul e Pareoș chemat. Pahat-Moab a mai semnat; Elam urmă, cu încă doi: Zatu și Bani mai apoi. Buni, Azgad, Bebai urmară; Bigvai și-Adin se-alăturară; Apoi Adonia urmase. Și Ezechia mai semnase Ater și cu Azur semnară; Hașum și Hodia urmară, Iar după ei era Bețai, Cu Anatot, Harif, Nebai; Și Magpiaș a mai semnat, Fiind de Meșulam urmat Și de Hezir; apoi la fel, Semnat-a Meșezabeel; Iaduda și Țadoc semnară; Hanan și-Anaia îi urmară, Iar după ei Pelatia, Hosea, Hașub, Hanania; Și Haloheș a mai semnat; Pilha, Șobec au mai urmat; Rehum, Hașabna mai semnară; Maasia semnat-a, iară; Apoi Ahia cu Hanan; În urma lor era Anan. Maluc, apoi, a mai semnat; Harim și Bana l-au urmat. Cealaltă parte de popor, Cu cetele preoților, Cu cei care erau Leviți, Cu ușierii rânduiți, Cu cei cari cântăreți erau, Precum și cei care slujeau La Templu – și aveau cu ei, Alăturea, pe toți acei Cari, de străini, s-au despărțit Ca să urmeze, negreșit, Legea pe care Dumnezeu Ceruse-a o păzi mereu – Cu soațe, fiice și feciori, Cu cei ce sunt cunoscători – Căci pricepuți s-au dovedit – Cu toți, atuncea, s-au unit Cu frații lor care vădeau Că mai cu vază se aflau. Ei s-au legat cu jurământ, Să umble-n Legea Celui Sfânt – Dată prin Moise, robul Lui – Păzind porunca Domnului Care era Stăpânitor Peste-al lui Israel popor. Promis-am toți ca, nimenea, Soațe străine, să nu-și ia Și să nu-și dea fetele lor, Neveste, la un alt popor. De la străini, promis-am noi Să nu luăm nimic apoi În zilele Sabatelor Sau ale sărbătorilor, Căci multe mărfuri aduceau Străini-n țară și vindeau În zilele Sabatelor Ori ale sărbătorilor. Am mai promis să nu lucrăm Pământul, ci să îl lăsăm Să stea în tihnă, când venea, Mereu, anul al șaptelea. De datorii, ne-am legat noi, Să nu le cerem înapoi. Am hotărât ca fiecare Să dea, pe an, o parte care E pentru slujba Domnului, Făcută pentru Casa Lui. A treia parte să se dea, Din siclu – plată – pentru ea. Și pentru pâinea Domnului – De punere-naintea Lui – Această plată se vădea. De-asemenea, ea trebuia Și pentru jertfa necurmată, Ori pentru cea – de Sabat – dată, Sau când o luna nouă-apare, Ori când este vreo sărbătoare; Această plată se vădea – De-asemenea – că trebuia Pentru lucrările-nchinate, Ce pentru Dumnezeu sunt date, Ori pentru jertfe cu menire De jertfe pentru ispășire Și pentru tot ce se făcea La Templu, precum se cerea. Am tras apoi, la sorți, cu toți – Poporul tot, Leviți, preoți – Și pentru lemnele pe care Au trebuit ca fiecare – Pe an, o dată – să se ducă În munte și să le aducă La Casa Domnului apoi. După familii, am tras noi, La sorți, pentru ca toți să știe Vremea când trebuie să vie S-aducă lemnele de dar, Spre a fi arse pe altar, Așa precum fusese scris Și după cum Legea a zis. Am hotărât ca fiecare, Apoi, rodul dintâi pe care Are să-l dea ogorul lui, Grabnic, la Casa Domnului, Să îl aducă, an de an. De-asemenea, aveam în plan Același lucru ca să fie Cu rodul cel dintâi din vie Și-apoi cu rodul pomilor Al tuturor livezilor. Am hotărât ca fiecare, Cu cel dintâi născut ce-l are, Să vină-n Casa Domnului, Ca să-l dea preoților Lui. În astă lege, prinși erau Și-ntâi născuții ce-i aveau Vitele noastre, vacile Și-asemenea și oile. Am hotărât ca fiecare, Din cea dintâi roadă pe care O va lua din plămădeală, Din daruri cari – fără-ndoială – Sunt jertfe date de mâncare, Din rodul pomilor pe care Livada lui o să îl dea, Din untdelemn de-asemenea Și-apoi din mustul viei lui Să îi dea Casei Domnului, O parte, pusă ca să fie De-ai Lui preoți, în visterie. Am hotărât ca fiecare, De pe pământul ce îl are, Parte să dea – fără-ndoială – Pentru Leviți, drept zeciuială. Aceste părți trebuiau date, De pe ogoarele aflate În preajma cetățuilor Ce sunt ale Leviților. În urmă, preotul cel mare Cari, pe Aron, drept tată-l are, Cu al Leviților popor, Va strânge zeciuiala lor. Aceasta trebuia adusă, Căci se cerea – în Templu – pusă, Deci în cămările pe care, Casa lui Dumnezeu le are. Astfel, întregul nost’ popor, Cu cetele Leviților, Pun în cămările pe care Casa lui Dumnezeu le are, Daruri care din grâu sunt date, Din must și untdelemn luate. Tot în acele cămări sânt Uneltele Templului sfânt; Apoi, lângă acestea, stau Și preoții cari slujbe au, Cu ceata ușierilor, Precum și-a cântăreților. Astfel, am hotărât apoi, Precum că nimeni dintre noi Nu va lăsa Casa pe care Al nostru Dumnezeu o are.