Când, la Betsaida, ei s-au dus,
Un orb, în fața lui Iisus,
A fost pe dată-nfățișat.
Însoțitorii L-au rugat
Să îl atingă. Atunci, El,
Luându-l pe orbul acel,
De mână, a ieșit din sat.
Apoi, pe ochi, i-a pus scuipat
Și-Și lăsă mâna peste el,
Zicând: „Ce vezi?” Orbul acel
Răspunse: „Acum, văd ceva…
Văd că se mișcă cineva…
Văd niște oameni mergând… dar,
Copaci parcă ar fi, îmi par.”
Iisus, mâna, pe ochi, i-a pus,
Și să privească țintă-a spus.
Îndată, fu tămăduit,
Și-a văzut totul, deslușit.
Iisus, acasă, l-a trimis:
„În sat, să nu intri!” – i-a zis –
„Să nu spui ce s-a întâmplat,
La nimeni!” Apoi, l-a lăsat.
Iisus, cu-ai Săi, veni să stea,
La Filip, în Cezarea.
Acolo, El i-a întrebat,
Pe ucenici: „Nu ați aflat,
Ce spune lumea, despre Mine?
Știe norodu-acesta, cine
Sunt Eu?” „Așa zice poporul:
Că ești Ioan Botezătorul,
Iar alții spun că ești Ilie,
Cel care-i așteptat să vie;
Și foarte mulți, din acest loc,
Consideră că ești proroc.”
„Voi, însă” – a-ntrebat El iar –
„Voi, cine credeți că sunt, dar?”
„Tu ești Fiul lui Dumnezeu!” –
Petru a zis – „Așa cred eu!
Tu ești Hristosul, negreșit!”
Atunci, Iisus le-a poruncit,
Să nu mai spună nimănui,
Că El e Fiul Domnului.
De-atunci, Iisus a început
Ca să le facă cunoscut,
Care e viitorul Lui:
Le-a spus că Fiul omului,
Mult are ca să pătimească
Și că au să-L tăgăduiască
Bătrânii, preoții cei mari –
Cu toți vestiții cărturari –
Și omorât are să fie,
Dar, în trei zile, o să-nvie.
Iisus, pe față, le-a vorbit,
Când aste lucruri le-a vestit,
Iar Petru-ndată L-a luat,
Deoparte, unde L-a mustrat.
El, pe discipoli, i-a privit
Și-apoi, lui Petru, i-a vorbit:
„Satano! Înapoia Mea!
Căci gândurile acestea
Nu sunt spre lucrul Domnului,
Ci-s către lucrul omului!”
Apoi, El, ucenicilor
Și, de asemeni, tuturor
Celor prezenți, le-a spus: „De vrea
Oricine, ca pe urma Mea,
Să meargă, renunțe la Sine,
Să își ia crucea, și pe Mine,
Să Mă urmeze! Pentru că,
Oricine-i cel ce încearcă
Să-și scape viața, va muri!
Însă acel ce va pieri,
Din a Mea pricină, acel
O s-o câștige, pentru el!
Care-i folosul omului,
Când toată lumea e a lui,
Dar sufletul și l-a pierdut?
Sau, oare, ce n-ar fi făcut,
Ca sufletul, să și-l salveze
Și astfel, viața să-și păstreze?
Rușine, cui îi e, de Mine,
De-al Meu cuvânt, să știe bine,
Că rușina-se-va de el
Și Fiul omului, la fel,
Când, însoțit de sfinții Lui,
Veni-va-n slava Tatălui.”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
