Pe ucenicii Săi, Iisus,
În acea seară chiar, i-a pus
Să ia corabia-napoi,
Către Betsaida. El, apoi,
A dat drumul poporului
Și-a mers pe vârful muntelui,
În liniște, de s-a rugat.
Când înserarea s-a lăsat,
Luntrea trecu linia zării
Și-ajunse în mijlocul mării.
Abia atunci, din munți, de sus,
Spre țărm, a coborât Iisus.
Pe-al mării mal, când a sosit,
Pe ucenici, El i-a zărit,
De vânturi, cum izbiți erau,
Cum cu furtuna se luptau,
Prinși de vârtejuri, ca de-o vrajă.
Astfel, pe la a patra strajă,
Iisus plecă spre locu-n care
Ei se aflau, pășind pe mare,
Cu gândul ca, pe lângă ei,
Să treacă. Oamenii acei,
Când, de departe, L-au zărit,
Că-i o nălucă, au gândit,
Și-nvinși de spaimă, au țipat,
Atunci când S-a apropiat.
Iisus, văzându-i îngroziți,
Le spuse: „Eu sunt! Îndrăzniți!
Fiți fără teamă! Vin la voi!”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
