De la ceasul al șaselea
Și până la al nouălea,
Un văl de beznă s-a întins
Și toată țara a cuprins.
Când ceasu-al nouălea s-a dus,
Cu glas tare, strigă Iisus –
Menit să-nfrunte-ai vremii ani –
„O, Eloi! Lama Sabactani!”
Aceasta-nseamnă, tălmăcit,
„Doamne, de ce M-ai părăsit?”
Unii, din cei care stăteau,
Acolo și, la El, priveau,
Au zis: „Dar asta, ce să fie?!
Sigur, îl strigă pe Ilie!”
Degrabă, cineva s-a dus
Și un burete a adus,
Pe care-ntâi l-a înmuiat
Bine-n oțet. L-a ridicat –
Fiind într-o trestie pus –
Să poată bea, din el, Iisus.
Dar El n-a vrut, ci-a mai strigat
Odat’, și-apoi, Duhul Și-a dat.
Perdeaua-n Templu așezată,
În două fost-a sfâșiată.
Sutașul care L-a păzit,
A spus, văzând că a murit:
„A fost, precum a zis mereu:
A fost, Fiul lui Dumnezeu.”
Multe femei, pe deal, erau –
Mai la oparte – și priveau
La cele ce s-au întâmplat.
Printre acelea, s-au aflat:
Maria – ea se mai numea
Și Magdalina; o-nsoțea
Maria – a lui Iacov mamă,
Și a lui Iose; fără teamă,
De ele, s-a alăturat
Și Salome. Ele-au plecat,
Din Galileea, cu Iisus.
Și din Ierusalim s-au dus,
Multe femei, să-L însoțească
Și, ne-ncetat, să Îi slujească.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
