Era un loc împrejmuit,
Ce Ghetsimani era numit.
Iisus a zis: „Aici să stați.
Plec să Mă rog. Voi, așteptați.”
Cu El, pe Petru, l-a luat –
Ioan și Iacov, i-au urmat.
Deodată, S-a simțit mâhnit,
Căci întristarea L-a lovit
Și-n Sine, S-a înspăimântat.
„Sufletu-Mi este apăsat” –
A zis Iisus – „de întristare.
Cuprins e de-o sfârșeală mare,
Și-abia mai poate să o poarte,
Căci supărarea e de moarte.
Voi trei, aicea, vreau să stați
Și-n rugăciune, să vegheați.”
Apoi, puțin, S-a-ndepărtat
Și, la pământ, S-a aruncat,
Rugându-Se, de-i cu putință –
Și pe a Tatălui voință –
Să fie-ndepărtat, de El,
Paharul ceasului acel.
În urmă, „Ava” a rostit –
„Tată” înseamnă tălmăcit –
„La Tine, toate-s cu putință!
Ascultă dar, a Mea dorință,
Și-ndepărtează ăst pahar,
De Mine – de Ți-e voia – dar,
Nu vrerea-Mi vreau să izbândească,
Ci voia Ta să se-mplinească!”
El, rugăciunea, Și-a sfârșit
Și, la ai Săi, a revenit,
Dar ei dormeau. Când i-a văzut,
Lui Petru-i zise: „N-ai putut,
Să-nlături somnul, de la tine,
Un ceas doar, să veghezi, cu Mine?
Fiți treji de-acuma, și vegheați!
Neîncetat, să vă rugați,
Să nu ajungeți să cădeți
În vreo ispită, căci vedeți
Ce mare-i râvna duhului
Și neputința trupului.”
Apoi, iarăși, i-a părăsit,
Și-aceleași vorbe a rostit.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
