Iisus, o pâine, a luat;
După ce-a binecuvântat,
A frânt-o în bucăți mai mici,
Pe care-apoi, la ucenici,
Le-a dat, spunându-le: „Luați
Această pâine, și-o mâncați:
Acesta este trupul Meu.”
Luând cupa, lui Dumnezeu,
I-a mulțumit, apoi le-a dat-o,
Iar ucenicii au luat-o
Și au băut, cu toți, pe rând,
Din mână-n mână, ea trecând.
„Beți toți din ea”, le-a zis Iisus,
„E al Meu sânge. El e pus
Să întărească, pe pământ,
Acuma, noul legământ,
Și pentru mulți, va fi vărsat.
Vă spun dar, cu adevărat,
Din rodul viței, n-am să beau
Până atunci când am să stau,
Să îl gust, nou – la Tatăl Meu –
În ceruri, sus, la Dumnezeu.”
După ce masa-au terminat,
Imnuri de laudă-au cântat,
Spre slava Domnului, în cor.
În Muntele Măslinilor,
Plecară-apoi. Ajungând sus,
Pe culmea lui, Domnul le-a spus:
„Iată, vă dau, acum, de știre:
O pricină de poticnire,
În Mine, toți o să găsiți,
În astă noapte. Căci, să știți,
E scris: „Păstorul, îl voi bate,
Și risipite vor fi toate
Oile turmei.” Dar apoi,
Voi învia și merge-voi,
‘Naintea voastră-n Galileea.”
Petru a spus: „Chiar când aceia
Cari sunt prezenți, cu noi, aici” –
Și-a arătat spre ucenici –
„Se-mpiedică, n-am să-Ți găsesc
Pricini, ca să mă poticnesc!”
Iisus i-a zis: „Adevărat
Îți spun: abia va fi cântat
Cocoșul, doar de două ori,
Iar tu, de Mine, de trei ori
Ai să te lepezi, când năpasta
Veni-va – chiar în noaptea asta!”
Petru-a răspuns: „Și dacă mor,
Tot nu mă lepăd! Trădător,
Nu sunt, și știi aceasta, bine!
Nu mă voi lepăda, de Tine!”
Toți ucenici-au spus la fel:
Că nu s-or lepăda de El.
Era un loc împrejmuit,
Ce Ghetsimani era numit.
Iisus a zis: „Aici să stați.
Plec să Mă rog. Voi, așteptați.”
Cu El, pe Petru, l-a luat –
Ioan și Iacov, i-au urmat.
Deodată, S-a simțit mâhnit,
Căci întristarea L-a lovit
Și-n Sine, S-a înspăimântat.
„Sufletu-Mi este apăsat” –
A zis Iisus – „de întristare.
Cuprins e de-o sfârșeală mare,
Și-abia mai poate să o poarte,
Căci supărarea e de moarte.
Voi trei, aicea, vreau să stați
Și-n rugăciune, să vegheați.”
Apoi, puțin, S-a-ndepărtat
Și, la pământ, S-a aruncat,
Rugându-Se, de-i cu putință –
Și pe a Tatălui voință –
Să fie-ndepărtat, de El,
Paharul ceasului acel.
În urmă, „Ava” a rostit –
„Tată” înseamnă tălmăcit –
„La Tine, toate-s cu putință!
Ascultă dar, a Mea dorință,
Și-ndepărtează ăst pahar,
De Mine – de Ți-e voia – dar,
Nu vrerea-Mi vreau să izbândească,
Ci voia Ta să se-mplinească!”
El, rugăciunea, Și-a sfârșit
Și, la ai Săi, a revenit,
Dar ei dormeau. Când i-a văzut,
Lui Petru-i zise: „N-ai putut,
Să-nlături somnul, de la tine,
Un ceas doar, să veghezi, cu Mine?
Fiți treji de-acuma, și vegheați!
Neîncetat, să vă rugați,
Să nu ajungeți să cădeți
În vreo ispită, căci vedeți
Ce mare-i râvna duhului
Și neputința trupului.”
Apoi, iarăși, i-a părăsit,
Și-aceleași vorbe a rostit.
S-a-ntors, din nou, și i-a aflat
Dormind, căci li s-a-ngreunat
Ochii, de somn. Când L-au văzut,
Nimic, să spună, n-au putut.
A treia oară, a plecat
Și, Tatălui, I S-a rugat.
La ucenici, când a venit,
Pe toți, dormind, iar i-a găsit.
Atunci, le-a zis: „Acum, dormiți!
Puteți ca să vă odihniți!
Timpul, Fiului omului,
S-a împlinit, iar soarta Lui,
La păcătoși le este dată,
Și-n mâna lor e-ncredințată.
Sculați! Al vost’ Învățător
E căutat, de vânzător!”
Pe când Iisus, încă, vorbea,
Iuda, de ei, se-apropia –
De gloată însoțit – să-L lege.
Armați cu săbii și ciomege,
Gloata aceea de strânsură –
Toată acea adunătură –
Trimisă fost-a la Iisus,
De preoții cei mai de sus
Și de bătrânii lor, din sfat.
Semn, vânzătorul le-a lăsat,
Celor care erau cu el:
„Învățătorul e Acel,
Pe care eu am să-L sărut.
Când vi-L fac, astfel, cunoscut,
Voi tăbărâți și-L înhățați!”
Fiind urmat, de-ai săi fârtați,
De la distanță, de Iisus,
El s-a apropiat și-a spus:
„Învățătorule!” Apoi,
A mai făcut un pas sau doi,
În fața Lui s-a închinat
Și, pe obraz, L-a sărutat.
Atunci, cei ce l-au însoțit
Pe Iuda, iute-au năvălit
Și, astfel, mâinile au pus,
În noaptea ‘ceea, pe Iisus.
Sub pază-n urmă, L-au legat.
Un ucenic a încercat
Să-I sară-n ajutor. Grăbit,
Cu sabia, el l-a lovit
Pe omul cari aprope-a stat,
Și-atunci, urechea i-a tăiat
Chiar robului preotului.
Iisus, celor din jurul Lui,
Care-L legară, le-a vorbit:
„Voi, după Mine, ați ieșit,
Armați cu săbii și ciomege,
Ca dup-un călcător de lege –
De parcă Eu sunt un tâlhar –
Ca să Mă prindeți. Uitați dar,
Că-n toate zilele ședeam,
În Templu, unde învățam
Noroadele. Iată, mereu,
În al vost’ mijloc, am fost Eu,
Și totuși, nu M-ați arestat.
Toate, acum, s-au întâmplat,
Să se-mplinească ce s-a zis,
Și ce-n Scriptură a fost scris.”
Toți ucenicii au fugit,
Lăsându-L singur, părăsit,
În mâna gloatei de tâlhari
Și-a preoților celor mari.
În urma lui Iisus, mergea
Un tânăr, ce-și acoperea
Trupul, cu o bucată mare,
De in. Doar astă-nvelitoare
Avea, drept haină, omu-acel.
Când a fost prins, de gloată, el,
Învelitoarea și-a lăsat
Și gol, cu fuga, a scăpat.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
