După acel timp de necaz,
Chiar soarele, al său obraz
Și-l va întuneca, iar luna
Nu-și va mai da, ca-ntotdeauna,
Lumina-i albă argintată,
Căci și ea fi-va-ntunecată;
Iar de pe boltă, măturate,
Sunt stelele. Cutremurate,
Puterile cerurilor
Vor fi, iar în înaltul lor
Atuncea, o să se zărească,
Pe nori, cum are să sosească –
Cu slava și puterea Lui
Eternă – Fiul omului.
Pe îngerii Săi, îi va pune
Să meargă și să îi adune
Pe toți care-s ai Lui aleși.
Din patru vânturi, ei, culeși –
Din marginile cerului,
La capătul pământului –
Vor fi, atunci. Pildă luați,
De la smochin, și învățați:
Căci dacă el își frăgezește
Mlădița, și-apoi înfrunzește,
Voi știți, cu toți, că în curând,
Sosește vara. La fel, când,
Tot ceea ce v-am povestit,
Vedea-veți că s-a împlinit,
Că Fiul omului sosește,
Să știți atunci! La ușă este!
Adevărat vă spun Eu: iacă,
Neamul acesta n-o să treacă,
Până când tot ce v-am vestit,
Nu o să fie împlinit.
Va trece cerul și pământul,
Dar nu va trece-n veci cuvântul
Care a fost rostit de Mine.
Al Meu cuvânt, veșnic, se ține!
Despre-acea zi, despre-acel ceas,
Nu știe nimeni. Au rămas,
Numai de Tatăl Meu, știute –
Nici Mie nu-Mi sunt cunoscute.
Băgați de seamă, și vegheați!
Necontenit, să vă rugați,
Ca pregătiți să stați, mereu,
Pentru-acea zi, în ceasul greu.
Atuncea, întâmpla-se-va,
Ca și când pleacă, cineva,
În altă țară și își lasă,
La robii săi, avere, casă
Și tot ce a mai adunat;
Putere, robilor, le-a dat,
Și-apoi, a spus, la fiecare,
Ce fel de datorie are.
Portarului, i-a poruncit,
Să stea de veghe, neclintit.
La fel, și voi: atenți să fiți!
Vegheați într-una, căci nu știți,
Stăpânul casei, când sosește –
În prag de seară se ivește,
În miez de noapte, poate, vine;
Sau poate, tot atât de bine,
La cântecul cocoșilor,
Ori la ivirea zorilor.
Vă temeți dar, că neștiind
Când vine, nu cumva, dormind,
Să vă găsească! Ascultați,
Un sfat vă dau la toți: vegheați!”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
