Marcu 12:28-37

Un cărturar, ce-a ascultat Cuvintele ce s-au purtat, Știind că bine-a zis Iisus – În tot ceea ce El a spus, Acolo, Saducheilor – Se-apropie de-nvățător, Și-L întrebă: „Spune-mi, știi care E cea dintâi poruncă, oare?” Iisus, ochii, Și-a pironit, Pe cărturar, căci a voit – Mai înainte să-i răspundă – Să poată, gândul, să-i pătrundă. Apoi, nu după vreme multă, A zis: „Israele, ascultă! Al nostru Domn și Dumnezeu, Singurul Domn va fi, mereu!”, Și-apoi, „Pe Domnul”, s-a mai zis Să Îl iubești, precum e scris, „Cu inima, cu sufletul, Precum și cu tot cugetul!” Aceasta e porunca-ntâi – Porunca cea de căpătâi. A doua, asemănătoare, Este porunca următoare: „Aproapele să îți iubești, Precum tu însuți iubit ești De către tine, cu ardoare.” Asta-i porunca cea mai mare.” Când a sfârșit, vorba, Iisus, „Drept ai grăit!” – omul a spus. „Este un singur Dumnezeu, Și tot așa va fi mereu; Iar a-L iubi cu sufletul, Cu inima, cu cugetul, Și a-ți iubi aproapele, Mai mult e decât jertfele Și decât arderea de tot – Eu, cel puțin, așa socot.” Iisus văzu că a vorbit Cu meșteșug, și a rostit: „Nu ești departe – îți spun Eu – Măi omule, de Dumnezeu.” Apoi, nimeni nu I-a mai pus, Vreo întrebare, lui Iisus. Iisus, în Templu, a intrat Și tot norodul adunat, Învățătură, a primit. Apoi, aproape de sfârșit, Când toți stăteau atenți, Iisus, O întrebare grea, a pus: „Cum de zic, oare, cărturarii – Și-asemenea lor, toți mai marii – Despre Hristos, că îi e fiu Lui David? Oare, ei nu știu Ceea ce David a rostit, De Duhul Sfânt, însuflețit? Iată ce-a spus David, mereu: „Domnul a zis, Domnului meu: „Așează-Te la dreapta Mea, Până atunci când voi putea – Până când voi găsi o cale, Dușmani-Ți, sub tălpile Tale, Să Ți-I așez!” Deci, L-a numit Chiar David „Domn”, însuflețit De Duhul Sfânt. Vă-ntreb acum, De I-a spus „Domn”, atuncea, cum, Lui David, El îi este fiu? – Iată ce aș dori să știu!” Norodul care-n juru-I sta, Plin de plăcere-L asculta.