El o să fie-Acela care
Va judeca între popoare,
Iar hotărârile luate
Privesc neamuri îndepărtate.
Din săbii, pluguri își vor face,
Iar sulițele le-or preface,
Apoi, doar în niște cosoare.
Nu vor fi lupte-ntre popoare,
Căci nu va trage sabia
Nimeni, în contra altuia
Și nu va fi-nvățat, apoi,
Nimeni, să facă vreun război,
Căci locui-va fiecare,
Doar sub smochinul ce îl are,
Sau va ședea sub a lui vie
Fără ca tulburat să fie.
Așa va fi, căci – negreșit –
Domnul e Cel care-a vorbit.
El este Domnul oștilor.
Când după dumnezeii lor
Umblă popoarele ce sânt
Pe fața-ntregului pământ,
Iată, la fel facem și noi,
Pentru că vom umbla apoi,
În Numele Domnului care
E Dumnezeul nostru mare
Și tot El are să ne fie,
De-acum și până-n veșnicie!”
„În ziua ‘ceea, Eu – vă spun –
Pe toți cei șchiopi, am să-i adun,
Pe cei pe cari i-am izgonit
Și pe cei cari i-am chinuit.
Din cei șchiopi, am să fac o viță
Care va fi o rămășiță,
Iar din cei cari risipiți sânt,
Fac un neam tare, pe pământ,
Asupra căruia, mereu,
O să domnească Dumnezeu.
Pe muntele Sionului,
Va fi scaunul Domnului.
Acolo, El o să domnească
Și-n veci are să-mpărățească!
La tine, cel ce te vădești
Precum că turn al turmei ești –
Și totodată deal pe care
Fiica Sionului îl are –
Vine acea orânduire
Care e vechea stăpânire,
Împărăția fiicei lui,
Cea a Ierusalimului.”
Dar spune-mi, însă, de ce oare,
Strigi tu, acum, atât de tare?
N-ai sfetnic? Nu ai împărat,
Astfel încât te-au apucat
Durerile unei femei,
În clipele facerii ei?
Fiica Sionului, acum,
Suferi și gemi, la fel precum
Și o femeie se căznește,
Când ceasul nașterii sosește!
Cetatea o să-ți părăsești
Și-n câmp tu ai să locuiești.
În urmă, tu vei fi luată
Și-n Babilon vei fi mutată.
Acolo, am să te găsesc
Și am ca să te izbăvesc.
De la prietenii tăi – iată –
De Domnul, ești răscumpărată.
Căci multe neamuri s-au unit
Și împotrivă-ți au venit,
Zicând: „Să fie pângărită,
Ca să vedem că împlinită
Va fi dorința noastră mare,
În ce-o privește pe cea care
E fiică a Sionului!”
Ei nu știu gândul Domnului,
Iar planul, nu I-au înțeles.
Nu știu că Domnul i-a cules,
Că sunt ca snopii adunați
Care în arie-s aflați.
Scoală, fiica Sionului!
E timpul treieratului!
Îți fac copită de aramă
Și-un corn de fier, de bună seamă,
Popoare multe să zdrobești,
Iar prada ce o dobândești
Să o închini Domnului Sfânt
Care e Domn peste pământ!”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
