Matei 28:1-20

Când s-a sfârșit acel Sabat Și-al nopții văl s-a ridicat Spre-ntâia zi din săptămână, Două femei urcară până La locul unde, îngropat, A fost Iisus. L-au căutat – Atunci – Maria, însoțită Tot de Maria – cea numită Și Magdalina. S-au speriat, Simțind, când s-au apropiat, Acel cutremur de pământ, Văzând piatra de pe mormânt, Urnită de pe gura lui, De un înger al Domnului. Ca fulgerul, el apărea, Cu haine albe ca de nea, Șezând pe piatra prăvălită. Ceata străjerilor – lovită De-o tulburare de ne-nvins – Părea că rădăcini a prins Și toți, ca morți, au împietrit. Atunci, îngerul a vorbit Femeilor: „Nu vă speriați! Eu știu că voi Îl căutați Pe Cel ce fost-a răstignit. Însă degeaba ați venit: Iisus, din morți, a înviat, Așa precum va înștiințat! Veniți acum, ca să vedeți, Unde-a zăcut. Apoi, duceți Vestea, discipolilor Lui, Despre-nvierea Domnului! În Galileea, veți putea – Curând – cu toții, a-L vedea.” Femeile-au plecat, zorite – De câte-au văzut, năucite, Voioase-n sufletele lor – Să ducă ucenicilor – Așa cum îngerul le-a spus – Vestea-nvierii lui Iisus. Dar iată că le-a-ntâmpinat Însuși Iisus. Ele, de-ndat’, S-au închinat, pân’ la pământ. Picioarele Celui Prea Sfânt, Apoi, în brațe, le-au cuprins. „Vă bucurați, căci am învins!” – Le-a zis Iisus. „Să n-aveți teamă, Căci după cum băgați de seamă, Sunt viu! Voiesc să-i înștiințați, Despre ăst fapt, pe ai Mei frați, Pe care, iată, am de gând, Să îi revăd cât mai curând. Așa să spuneți. De aceea, Să vină toți, în Galileea!” Străjerii, când și-au revenit, Au trimis soli de-au povestit Tot, preoților din cetate, Despre minunile-ntâmplate. Degrabă, preoții, la sfat – Cu cei bătrâni – s-au așezat. Apoi, le-au dat, străjerilor, Bani, cumpărând tăcerea lor; Le-au zis: „Spuneți norodului, Că noaptea, ucenicii Lui – Pe când straja a adormit – S-au furișat și L-au răpit, Luându-L din mormântul Lui, Spre-a dovedi poporului, Că El, din morți, a înviat. Nu-i credeți! Nu-i adevărat!” De cumva, fi-va auzit Ceea ce noi v-am poruncit, De către dregător, să știți, Că voi, nimic, n-o să pățiți. Vom ști noi, cum să îi vorbim, Și astfel, o să-l potolim.” Ostașii, banii, i-au luat, Făcând precum i-au învățat; Iar zvonul că a fost răpit Iisus, iute s-a răspândit, Până acum, printre Iudei – Căci au crezut ce le-au spus ei. Cei unsprezece au pornit, Așa precum le-a poruncit Domnul Iisus, în vremea ‘ceea, Să-L întâlnească-n Galileea. Când L-au văzut, s-au închinat În fața Lui. S-au bucurat, Dar unii s-au cam îndoit. Iisus, atuncea, le-a vorbit: „Puterea, de la Tatăl Sfânt, Mi-e dată-n cer și pe pământ! Fiți gata să plecați la drum! Veți face ucenici, de-acum, Din neamurile care sânt, Azi, risipite pe pământ. Iată cum vreau ca să lucrați: Pe toți o să îi botezați În Numele Tatălui Meu, Al Fiului Lui Dumnezeu, Și-al Sfântului Duh. Nu uitați, Că toți trebuie învățați De a păzi ce-am poruncit, Și de-a-mplini ce-i de-mplinit. Să nu vă temeți în nevoi! În toate zilele-s cu voi: Acum, în anii care vin, Și până la sfârșit. Amin.”