Matei 27:32-56

Iisus era cu crucea-n spate, Când, la ieșirea din cetate, Pe drum, un om au întâlnit, Pe care-ostașii l-au oprit. Acel om, Simon, se numea Și în Cirene locuia. Iisus, fiind foarte slăbit, Simon a fost, atunci, silit De către ceata de soldați, Să-I ducă crucea, căci aflați Erau pe firul drumului, Ce suie coasta dealului Chemat Golgota – tălmăcit, „Al căpățânii”, e numit. Ostași-ajunși în acel loc, I-au dat – să-și bată, de El, joc – Vinul, cu fiere-amestecat. Iisus, însă, când l-a gustat, Nu a voit să îl mai bea, Deși setea Îl chinuia. Apoi, bătut și huiduit, De cei care L-au însoțit, Iisus porni să urce dealul, Să-și bea până la fund pocalul De umilință și amar, Pășind pe-al Golgotei calvar. Pe culme-a fost crucificat, Iar hainele I le-au luat. Trăgând la sorți, le-au împărțit, Spre-a împlini ce-a fost vestit Printr-un proroc. Vorbind de ele, „Și-au împărțit hainele Mele” – Spusese el – „cămașa Mea, Sorți-au decis cui să se dea.” Sfârșind hainele-I de-mpărțit, Soldați-au stat și L-au păzit. Deasupra crucii lui Iisus, O însemnare, ei au pus, Pe ea fiindu-I scrijelită Vina care I-a fost găsită. Noroadele ce-n deal s-au dus, Puteau citi scrisul: „Iisus, Împărat al Iudeilor”. Pe dealul căpățânilor, Lângă Iisus, au răstignit Și doi tâlhari. I-au potrivit, Pe unu-n dreapta lui Iisus, Iar altu-n stânga Lui l-au pus. Toți trecătorii Îl priveau, Dădeau din cap și îi spuneau, Râzându-I batjocoritor: „Ești Regele Iudeilor! Tu, care-ai spus că Templu-l strici, Dar în trei zile, îl ridici, Acum, ai face foarte bine, Ca să Te mântui și pe Tine! De ești Fiul lui Dumnezeu, Deloc n-are să-Ți fie greu, Ca, de pe cruce, să cobori – Noi credem, iar Tu n-ai să mori!” La fel, și preoții cei mari – Cu-ai lor bătrâni și cărturari – Își băteau joc de El, zicând: „Pe mulți i-ai mântuit, dar când, Chiar El trebuie mântuit, Iată-L, nu poate! Negreșit, De-i Împărat în Israel, Pogoare-Se, și-om crede-n El! În Dumnezeu – cum am văzut – Neîncetat, S-a încrezut. Să-L scape, căci ne-a spus mereu, Că Fiu Îi e, lui Dumnezeu!” Chiar și tâlharii, condamnați Atuncea, și crucificați – Deși, asemeni Lui, răbdau – Doar în batjocură-I vorbeau. De la ceasul al șaselea Și până la al nouălea, O beznă grea s-a pogorât; Sub al ei văl, a zăvorât Țara și toți oamenii ei. În ceasu-al nouălea, acei, Care lângă Iisus erau – Soldați, sau cei care treceau Pe-acolo, doar din întâmplare – Îl auziră strigând tare, Parcă să-nfrunte-ai vremii ani: „O, Eli Lama Sabactani!” Cuvintele care s-au spus, Pe cruce, de către Iisus – În al durerilor ceas greu – Înseamnă: „Dumnezeul Meu, Oare, de ce M-ai părăsit?” Toți cei care L-au auzit, Și-au zis: „Îl strigă pe Ilie.” Din cei ce s-au vădit să fie Acolo, unul a plecat Cu un burete înmuiat Bine-n oțet, pe cari l-a dus Și într-o trestie l-a pus, Să-I dea să bea. Apoi I-a-ntins Bățul acela, dar l-au prins Ortacii săi. Dorind să știe, I-au zis: „Stai! Să vedem, Ilie, De va veni să-L mântuiască!” Continuând ei să vorbească, Iisus, iarăși, a mai strigat, Și-n urmă, Duhul, și L-a dat. Perdeaua-n Templu așezată, În două, fost-a sfâșiată, Pământul s-a cutremurat Și stâncile s-au despicat; Tot cerul fost-a zguduit, Domnul Iisus când a murit. Multe morminte s-au deschis, Și mulți sfinți, din al morții vis, În acel timp, au fost treziți. De mulți, au fost, atunci, zăriți, Căci după ce au înviat, Ei, în cetate, au intrat. Sutașul, cei care-L păzeau Și toți cei care se aflau, Pe deal, în preajma lui Iisus, Cuprinși de-o cruntă groază-au spus: „A fost, precum a zis mereu: A fost Fiul lui Dumnezeu!” Multe femei, pe deal, erau, Mai la o parte, și priveau La cele ce s-au întâmplat. De multă vreme, L-au urmat, Să Îl slujească, pe Iisus – Din Galileea s-au tot dus Pe urma Lui, fără de teamă. Maria – a lui Iacov mamă Și a lui Iose – se afla Acolo-n grupul acela. De-asemenea, printre femei, Era soața lui Zebedei, Și Magdalina – ea avea Încă un nume: Maria.