YouVersion
Pictograma căutare

Matei 27:32-44

Matei 27:32-44 BIV2014

Iisus era cu crucea-n spate, Când, la ieșirea din cetate, Pe drum, un om au întâlnit, Pe care-ostașii l-au oprit. Acel om, Simon, se numea Și în Cirene locuia. Iisus, fiind foarte slăbit, Simon a fost, atunci, silit De către ceata de soldați, Să-I ducă crucea, căci aflați Erau pe firul drumului, Ce suie coasta dealului Chemat Golgota – tălmăcit, „Al căpățânii”, e numit. Ostași-ajunși în acel loc, I-au dat – să-și bată, de El, joc – Vinul, cu fiere-amestecat. Iisus, însă, când l-a gustat, Nu a voit să îl mai bea, Deși setea Îl chinuia. Apoi, bătut și huiduit, De cei care L-au însoțit, Iisus porni să urce dealul, Să-și bea până la fund pocalul De umilință și amar, Pășind pe-al Golgotei calvar. Pe culme-a fost crucificat, Iar hainele I le-au luat. Trăgând la sorți, le-au împărțit, Spre-a împlini ce-a fost vestit Printr-un proroc. Vorbind de ele, „Și-au împărțit hainele Mele” – Spusese el – „cămașa Mea, Sorți-au decis cui să se dea.” Sfârșind hainele-I de-mpărțit, Soldați-au stat și L-au păzit. Deasupra crucii lui Iisus, O însemnare, ei au pus, Pe ea fiindu-I scrijelită Vina care I-a fost găsită. Noroadele ce-n deal s-au dus, Puteau citi scrisul: „Iisus, Împărat al Iudeilor”. Pe dealul căpățânilor, Lângă Iisus, au răstignit Și doi tâlhari. I-au potrivit, Pe unu-n dreapta lui Iisus, Iar altu-n stânga Lui l-au pus. Toți trecătorii Îl priveau, Dădeau din cap și îi spuneau, Râzându-I batjocoritor: „Ești Regele Iudeilor! Tu, care-ai spus că Templu-l strici, Dar în trei zile, îl ridici, Acum, ai face foarte bine, Ca să Te mântui și pe Tine! De ești Fiul lui Dumnezeu, Deloc n-are să-Ți fie greu, Ca, de pe cruce, să cobori – Noi credem, iar Tu n-ai să mori!” La fel, și preoții cei mari – Cu-ai lor bătrâni și cărturari – Își băteau joc de El, zicând: „Pe mulți i-ai mântuit, dar când, Chiar El trebuie mântuit, Iată-L, nu poate! Negreșit, De-i Împărat în Israel, Pogoare-Se, și-om crede-n El! În Dumnezeu – cum am văzut – Neîncetat, S-a încrezut. Să-L scape, căci ne-a spus mereu, Că Fiu Îi e, lui Dumnezeu!” Chiar și tâlharii, condamnați Atuncea, și crucificați – Deși, asemeni Lui, răbdau – Doar în batjocură-I vorbeau.