Când înserarea a venit,
Iisus, în casă, a intrat
Și cu cei doisprezece-a stat,
În jurul mesei. El, apoi,
Le zise: „Unul, dintre voi,
O să Mă vândă”. S-au speriat,
Atuncea, toți și-au întrebat,
Voind să știe fiecare:
„Doamne, nu-s eu acela, oare?”
Privind în jurul Său, Iisus
Le-a zâmbit blând și-apoi le-a spus:
„Cel ce cu mine va întinde
Mâna în strachină, Mă vinde.
Să știți că Fiul omului –
Cum este scris – pe drumul Lui,
Va merge, către al Lui țel.
Dar vai va fi de omu-acel,
Prin care, El este vândut!.
Mai bine, nu s-ar fi născut!”
Iuda a-ntins, cu El, iar când,
„Sunt eu, cel care-am să te vând?”,
L-a întrebat uimit, Iisus,
„Da, vânzătorule!”, i-a spus.
Iisus, o pâine, a luat;
După ce-a binecuvântat,
A frânt-o în bucăți mai mici,
Pe care-apoi, la ucenici,
Le-a dat, spunându-le: „Luați
Pâinea aceasta, și-o mâncați.
Acesta este trupul Meu.”
Luând cupa, Lui Dumnezeu,
I-a mulțumit și-apoi, le-a dat-o.
Când ucenicii au luat-o,
„Beți toți din ea” – le-a zis Iisus –
„E al Meu sânge. El e pus,
Să întărească, pe pământ,
Acuma, noul legământ.
Se varsă, pentru mulți, spre-a lor
Iertare, a păcatelor.
Din rodul viței, n-am să beau,
Până atunci când am să stau,
La Tatăl, în Împărăție.
Când acea zi are să vie,
Vinul cel nou, Eu îl voi bea,
Cu voi, șezând alăturea.”
După ce masa au sfârșit,
Cântul de Paști, obișnuit,
Cu toții l-au cântat în cor.
Spre muntele Măslinilor,
Plecară-apoi. Ajungând sus,
În vârf de munte, Domnu-a spus:
„Iată, vreau să vă dau de știre,
Că pricină, de poticnire –
În mine – toți o să găsiți,
În astă noapte. Căci, să știți,
E scris: „Păstorul Îl voi bate
Și risipite vor fi toate
Oile turmei”. Dar apoi,
Voi învia și merge-voi,
‘Naintea voastră-n Galileea.”
Petru a spus: „Chiar când aceia,
Cari sunt aflați cu noi, aici” –
Și-a arătat spre ucenici –
„Se-mpiedică, n-am să-Ți găsesc
Motive, să mă poticnesc!”
Iisus i-a zis: „Adevărat
Îți spun, că nu va fi cântat
Cocoșul – chiar în noaptea asta –
Și-atunci, când va veni năpasta,
Ai să te lepezi, de trei ori,
Chiar tu, de Mine, până-n zori.”
Petru răspunse: „Și să mor,
Tot nu mă leapăd! Trădător,
Nu sunt, și știi aceasta, bine!
Nu mă voi lepăda de Tine!”
Toți ucenici-au spus la fel,
Că nu se lepăda de El.
S-au dus într-un loc îngrădit,
Ce Ghetsimani era numit.
Acolo-a zis Iisus: „Vegheați!
Plec să Mă rog! Voi așteptați!”
Luă pe Petru – dintre ei –
Și pe fiii lui Zebedei.
Mâhnit, El S-a simțit deodată,
Iar către cei trei zise: „Iată
Că sufletu-Mi e obosit…
De întristare e lovit…
Abia poate să o mai poarte,
Căci întristarea e de moarte.
Rămâneți să vegheați, cu Mine,
Și poate-am să Mă simt mai bine.”
Apoi, puțin, S-a-ndepărtat,
S-a prăbușit și S-a rugat:
„Tată, iată a Mea dorință:
Te rog, dacă e cu putință,
Îndepărtează ăst pahar,
Ce Mi-a fost dat, de Mine; dar,
Nu vrerea-Mi fie-nfăptuită,
Ci voia-Ți, vreau a fi-mplinită.”
Când rugăciunea Și-a sfârșit,
Pe ucenici, El i-a găsit
Dormind. „Ce! N-ați putut să stați,
Un ceas, cu Mine, să vegheați!” –
I-a zis lui Petru; iar apoi,
„Vegheați! Rugați-vă și voi!” –
Le spuse – „Ca să nu cădeți
În vreo ispită, căci vedeți
Că duhu-i plin de râvnă, iar
Carnea-i neputincioasă dar.”
De ucenici, S-a-ndepărtat
Și-a mers, din nou, de S-a rugat,
Zicând: „Tată, de nu se poate
Să-ndepărtezi relele toate,
De Mine – trebuind să iau
Acest pahar și să îl beau –
Atunci, nu vreau, zădărnicită
Să-ți fie voia, ci-mplinită!”
S-a-ntors, apoi, la ucenici,
Dar i-a găsit dormind, căci nici
De astă dată, n-au vegheat
Și iarăși, somnul i-a furat.
Iisus, din nou, i-a părăsit,
Ca să se roage, și-a găsit
Un loc, unde S-a așezat.
A treia oară S-a rugat,
Și-aceleași vorbe le-a rostit.
L-a ucenici, a revenit,
Spunându-le: „Acum, dormiți!
Puteți ca să vă odihniți!
Timpul, Fiului omului,
S-a împlinit, iar soarta Lui
E-n mâinile oamenilor,
Căci e lăsată-n seama lor.
Sculați! Al vost’ Învățător
E căutat, de vânzător!”
Pe când Iisus, încă, vorbea,
Iuda, de ei, se-apropia –
De gloată însoțit – să-L lege.
Armați cu săbii și ciomege,
Gloata aceea de strânsură –
Toată acea adunătură –
Trimisă-a fost, după Iisus,
De preoții cei mai de sus
Și de bătrânii lor, din sfat.
Semn, vânzătorul a lăsat,
Celor care erau cu el:
„Învățătorul e acel,
Pe care, eu am să-L sărut.
Când vi-L fac, astfel, cunoscut,
Veți tăbărî să-L înhățați!”
Apoi – urmat de-ai săi fârtați,
De la distanță – de Iisus,
Apropiindu-se, I-a spus:
„Învățătorule! A-Ți spune,
O vorbă am: cu plecăciune!”
Vorbindu-I, s-a apropiat
Și, pe obraz, L-a sărutat.
„Prietene, ce ai venit
Să faci, fă dar, pân’ la sfârșit!” –
Lui Iuda, i-a răspuns Iisus.
Gloata, atunci, mâna a pus,
Pe El, și nu L-a mai scăpat.
Un ucenic a încercat
Să-I sară-n ajutor. Grăbit,
A scos sabia și-a lovit
Pe-un om, chiar lângă el aflat.
Astfel, urechea i-a tăiat,
Unui rob al preotului.
Atuncea, ucenicului,
Iisus i-a zis: „Pune-o la loc.
Așează-ți sabia în toc.
Cel ce de ea s-a folosit,
De sabie va fi lovit,
Și moartea-i va veni prin ea.
Crezi că, pe Tatăl, n-aș putea
Să-L rog, să-Mi dea ajutorare?
Doar peste doișpe legiuni are,
De îngeri, gata pregătite,
Pe care le-ar putea trimite,
Dacă le-aș cere, imediat!
Însă, așa de-aș fi lucrat,
Cum oare s-ar fi împlinit
Tot, ce-n Scripturi, a fost vestit?”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
