„A cerului Împărăție,
Iată că poate ca să fie
Asemeni cu zece fecioare,
Cari candele au fiecare.
Când a fost timpul potrivit,
Cu candele au ieșit,
Toate, în calea mirelui –
Deci, în întâmpinarea lui.
Din ele – cinci – nechibzuite
Au fost. Astfel, foarte zorite,
Când candelele și-au luat,
De untdelemn, ele-au uitat.
Cele-nțelepte, când plecară
Cu candelele, își luară
Rezerve de ulei, cu ele.
Mirele-ntârzia, iar ele,
Într-un târziu, au adormit.
În miez de noapte-au auzit
Un glas puternic ce-a strigat:
„Mirele s-a apropiat!
Ieșiți-i în întâmpinare!”
Ele, atunci, care de care,
Cu candelele, au vrut, toate,
Să fugă. Dar, că nu se poate,
Fecioarele nechibzuite
Au constatat, căci pe sfârșite
Era în, candelele lor,
Uleiul. Înțeleptelor,
Ele le-au spus: „Noi căutăm,
Puțin ulei, să căpătăm.
De-aceea, dați-ne și nouă
Din untdelemn!” „De vă dăm vouă”,
Răspunseră cele rugate,
„Fără ulei, rămânem toate,
Căci n-o să mai avem nici noi,
Dar nu-i destul nici pentru voi.
Deci, nu vă dăm, ci să-ncercați
Să mergeți să vă cumpărați!”
După ulei, ele-au pornit,
Dar mirele a și sosit,
Iar cele cari l-au așteptat,
Cu el, la nuntă, au intrat
Și ușa-n urma lor, s-a-nchis.
Fecioarele plecate-au zis,
Când cu ulei au revenit
Și ușa-nchisă au găsit:
„Doamne, și noi te-am așteptat!
Deschide-ne!” Dar n-au intrat,
Căci ușa nu s-a mai deschis.
„Nu vă cunosc!” – mirele-a zis.
Vegheați mereu! Atenți să fiți,
Că ceasul zilei nu îl știți,
Când va veni, cu slava Lui,
La voi, iar, Fiul omului!”
„A cerului Împărăție
Asemănată o să fie,
Cu un om care a plecat
În altă țară. Și-a chemat
Robii, și-apoi, le-a împărțit
Averea sa. A dăruit,
Întâi – talanți – cinci, unuia;
Iar doi îi dete altuia.
Doar un talant, numai, i-a dat
Unui alt rob, și a plecat.
Cel care cinci bani a primit,
Repede foarte, i-a-nmulțit,
Făcând negoț. A câștigat
Alți cinci talanți. Cel ce-a luat
Doar doi, și el s-a străduit,
Și-alți doi talanți a dobândit.
Robul care a căpătat
Doar unul, iute l-a-ngropat.
A trecut multă vreme-n zbor,
Când iată că stăpânul lor,
S-a-ntors și – după învoială –
Ceru, robilor, socoteală.
Cel care cinci bani a primit,
Cu încă cinci a mai venit.
Pe toți, pe masă, el i-a pus
Și-apoi stăpânului i-a spus:
„Doamne, cinci mi-ai încredințat.
Eu, încă cinci, am câștigat.”
„Bine, rob bun și credincios” –
Zise stăpânul bucuros –
„Puține lucruri ai păzit,
Dar credincios te-ai dovedit.
De-aceea, fi-vei înălțat
Și peste multe așezat.
Intră în bucuria mea! –
Acolo, loc, tu vei avea.”
Cel care doi bani a primit,
Cu încă doi a mai venit.
Pe toți, pe masă, el i-a pus
Și-apoi stăpânului i-a spus:
„Doamne, doi mi-ai încredințat.
Eu, încă doi, am câștigat.”
„Bine, rob bun și credincios” –
Zise stăpânul bucuros –
„Puține lucruri ai păzit,
Dar credincios te-ai dovedit.
De-aceea, fi-vei înălțat
Și peste multe așezat.
Intră în bucuria mea! –
Acolo, loc, tu vei avea.”
Cel care-un ban doar a primit,
Cu-acel talant a revenit
Și-a zis: „Doamne, eu am văzut
Că ești om aspru. Am știut
Că seceri, dar n-ai semănat,
Și strângi făr’ să fi vânturat.
De teamă – căci fricos eu sânt –
Ți-am ascuns banul în pământ.
Iată-l aici! Ia ce-i al tău!”
„Rob leneș și viclean și rău!” –
I-a spus stăpânul, supărat –
„Că secer și n-am semănat,
Strâng făr’ să vântur, ai știut!
Dar dacă spui că te-ai temut,
Atunci, de ce n-ai înmulțit
Banul, pe care l-ai primit!?
Trebuia, la zarafi, să-l dai
Și astfel, un câștig aveai,
Iar eu – când aș fi revenit –
Cu o dobândă-aș fi primit,
Ce e al meu. Să îi luați
Talantul, și-apoi să îl dați
Celui cari zece talanți are!
Căci voi să știți: acelui care
Avut e, o să i se dea
Să aibă-n plus. O să se ia
Totul, de la acel ce n-are –
Chiar și puținul ce îl are.
Luați-l, pe-acest rob netrebnic,
Rob ce s-a dovedit nevrednic!
Din fața mea, doresc să piară!
Să fie aruncat afară,
În negura plânsetelor
Și în scrâșnirea dinților!”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
