Vorbind Iisus, mulțimilor,
Precum și ucenicilor,
A zis: „Ai voștri cărturari
Și Fariseii sunt cei cari
Pe al lui Moise scaun stau.
Pentru că ei putere au,
Ce vă vor spune, ascultați!
Ce lucruri veți fi îndemnați
Să le păziți, păziți-le
Și-ntocmai împliniți-le!
De-un lucru, grijă, să aveți:
Cum fac ei, voi să nu faceți!
Căci ei cunosc ce e plăcut
Și ce e bine ca făcut,
Mereu, în fața Domnului,
Dar ei nu fac. Ci omului,
Îi pun, pe umeri, sarcini grele.
Anevoios de dus sunt ele,
Însă cei ce le-au așezat,
Cu degetul, n-au încercat,
Măcar, din loc, de-a le urni –
Nici vorbă de-a le împlini.
Ale lor fapte sunt făcute,
Numai pentru a fi văzute,
De oameni. Hainele lor, toate,
Au filacteriile late,
Cu poale lungi și ciucuri mari.
Ei, Fariseii, sunt cei cari,
La vreun ospăț, când sunt chemați,
Numai în față, așezați,
Doresc să fie. Tot ei sânt,
În sinagogi – în locul sfânt –
Cei care, dacă sunt aduși,
Vor, doar în față, a fi puși;
Le place să se creadă „buni”,
Să li se facă rugăciuni,
Prin târguri și sunt măguliți
Atunci când „Rabi” au fost numiți.
Nu vă numiți asemeni lor –
„Rabi” – între voi. „Învățător”,
Doar Unu-i – pe Hristos ‘L aveți –
Iar voi, cu toți, frați Îi sunteți.
De-asemenea, atenți să fiți
Și, „Tată”, să nu mai numiți
Pe nimeni, pe acest pământ,
Pentru că Unu-i Tatăl Sfânt,
Pe care-n ceruri Îl aveți.
Nici „Dascăli”, să nu vă spuneți,
Căci unul e „Învățător” –
Hristos – și e al tuturor.
Dacă este cineva care,
Între voi, fi-va cel mai mare,
Acela trebuie să știe
Ca rob, al tuturor, să fie.
Smerit, cel ce se va-nălța,
Va fi; iar cel ce va-nvăța
Să se smerească, înălțat
Fi-va – smerit de s-a purtat.”
„Vai vouă, vă zic, Farisei!
Fățarnicilor! Sunteți cei
Care-ați închis, oamenilor,
Intrarea-n a cerurilor
Împărăție. Nu intrați
Nici voi, dar nici nu îi lăsați
Pe alții, ca să intre-n Ea.
Aflați dar, de asemenea,
Că vai va fi de Farisei!
Fățarnicilor! Sunteți cei
Care mâncați văduvelor
Casa, și-n văzul tuturor –
Spre-a fi crezuți că sunteți buni –
Faceți pioase rugăciuni.
De-aceea, a voastră osândă,
Mai mare e, și stă la pândă.
Vai, Farisei și cărturari
Fățarnici! Voi sunteți cei cari
Cutreierați întreg pământul,
Și mările, numai cu gândul
De-a face, dacă-i cu putință,
Un nou tovarăș de credință;
Iar după ce l-ați convertit,
Tot voi, din el, v-ați străduit,
Un fiu, gheenei, să-i faceți,
Cu mult mai rău decât sunteți
Chiar voi, încă de două ori.
Vai vouă povățuitori!
Voi care, deși orbi sunteți,
Ați îndrăznit ca să spuneți:
„Pe Templu, dacă cineva,
Să jure, întâmpla-se-va,
De jurământ, nu e legat.
Însă, dacă va fi jurat
Pe tot aurul Templului,
E prins de jurământul lui.”
Nebuni și orbi! Spuneți-Mi, care,
În mintea voastră, e mai mare?
E aurul, sau e Templul
Care sfințește aurul?
De-asemeni, ați mai spus ceva:
„De cumva, întâmpla-se-va
Să jure omul, pe altar,
Nu e nimic atuncea. Dar,
Jurând pe darul așezat
Peste altar, va fi legat
De jurământul său, făcut,
Și-acela trebuie ținut.”
Nebuni și orbi! Nu știți voi care,
Din cele două, e mai mare?
Altarul, sfințind acel dar,
Sau darul de pe-acel altar?
Acel care jura-se-va
Pe un altar, lega-se-va
Chiar și de darul așezat
De-asupra. Cine a jurat
Pe Templu – în același fel –
Jură pe Cel cari șade-n el.
Jurat pe cer, cine-o să fie,
El, pe scaunul de domnie
Al Domnului, va fi jurat
Și pe Cel care-I așezat
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
