Când auziră Fariseii
Cum au pățit-o Saducheii –
Cum gura li s-a astupat –
S-au strâns cu toți și-au încercat
Să-L ispitească pe Iisus.
Un învățat al Legi-a spus:
„Învățătorule, știi care
Este porunca cea mai mare,
Din Lege?” „Să-L iubești”, a zis
Iisus, „pe Domnul, cum e scris:
„Cu inima și sufletul,
Și-apoi cu întreg cugetul.”
Asta-i porunca cea mai mare;
Și-a doua, asemănătoare
Cu prima, spune: „Să-ți iubești
Aproapele, cum însuți ești
Iubit, chiar tu, de către tine”.
Aste porunci cuprind, în sine,
Pentru acel ce le-nțelege,
Prorocii și întreaga Lege.”
Doar într-un loc se adunau
Toți Fariseii, când aveau
Ceva urgent de discutat.
Iisus S-a dus și-a așteptat,
În acel loc, să se adune
Cu toți, ca să le poată pune
O întrebare. În sfârșit,
Când Fariseii au venit,
Iisus S-a ridicat de jos
Și-a zis: „Ce credeți, de Hristos?
Al cui Fiu poate El să fie?”
„E al lui David, doar se știe!
Faptul acesta-i cunoscut!”
„Atunci, cum oare, a putut,
David, de Duhu-nsuflețit,
Să-I spună „Domn”? Ați auzit –
Căci, în Scriptură, este scris –
Felul în cari David I-a zis.
De nu știți, am să vă spun Eu:
„Domnul a zis, Domnului Meu:
„Așază-Te, la dreapta Mea,
Până atunci când voi putea –
Până când voi găsi o cale –
Dușmani-Ți, sub tălpile Tale,
Să Ți-i așez!” Vă-ntreb acum:
De I-a spus „Domn”, atuncea cum,
Lui David, El îi e fecior?”
Pe chipurile tuturor,
Mirarea s-a întipărit;
Nici un cuvânt nu s-a rostit.
De-atunci, nimeni nu I-a mai pus,
Vreo întrebare, lui Iisus.