Matei 18:15-35

„Când al tău frate a greșit Și-n contră-ți a păcătuit, Du-te de-l mustră, dar să fii Singur cu el. Așa să știi, Că dacă fi-vei ascultat, Pe frate’ tău l-ai câștigat. De nu va asculta, cumva, Vei mai lua pe cineva – Un ins, sau doi – să întărească Ceea ce o să se vorbească, Iar mărturia-ți pregătită, De doi, trei martori, întărită Să-ți fie-astfel. De nu voiește Să te asculte, trebuiește Să-l spui Bisericii. De iar N-o să asculte, lasă-l dar, Și drept păgân să-l socotești Sau ca pe-un vameș să-l privești; Așa va fi el, pentru tine. Seama luați, acum, la Mine: La ce-ați legat voi, pe pământ, În ceruri, dezlegări, nu sânt; Și orice, voi veți dezlega, În ceruri, nu se va lega. Vă spun că dacă, dintre voi, Se învoiesc să ceară doi, Un lucru, pe acest pământ, Le va fi dat de Tatăl Sfânt. Căci unde-s adunați doi, trei, În al meu Nume, între ei, Cu siguranță sunt și Eu, Și-acolo este Dumnezeu.” De Domnul, s-a apropiat Petru și-apoi, L-a întrebat: „De câte ori am să iert eu, De-mi va greși, pe frate’ meu? De șapte ori, a sale fapte?” „De șaptezeci de ori, tot șapte, Îl iartă” – i-a răspuns Iisus – „Căci de aceea, cum v-am spus, A cerului Împărăție, Asemănată o să fie, Cu-n împărat, care-a venit Și cu-ai lui robi s-a socotit. Unul din robi îi datora, În galbeni, zece mii. Era Robul acel, năpăstuit, Căci n-avea bani. A poruncit Stăpânul, ca vândut să fie, Pentru această datorie, Tot ce avea robul acel: Copii, nevastă și pe el. Robul, atunci, s-a închinat Pân’ la pământ, și l-a rugat Pe-al său stăpân, să-l păsuiască, Sperând că poate să-i plătească. Stăpânul s-a înduioșat Și-apoi, în urmă, l-a iertat De datorie. A ieșit Robul afară, și-a-ntâlnit Pe un tovarăș, ce avea O sută, doar, de lei, să-i dea. Când l-a văzut, s-a repezit, L-a prins de gât și i-a vorbit, Strigându-i amenințător: „Plătește-mi ce îmi ești dator!” Datornicul s-a aruncat Jos, la pământ, și la rugat: „Mai lasă-mă, că-ți voi plăti!” Dar el, nimic, n-a vrut a ști, Ci pe acel om, l-a luat Și-n temniță l-a aruncat. Când robii ceilalți au văzut Toate câte s-au petrecut, S-au dus de-au spus stăpânului Ce făptuise robul lui. Stăpânul l-a chemat la el, Degrabă, pe robul acel: „Tu, rob viclean, ai fost iertat De datorie! M-ai rugat, Iar eu, de tine, am avut Milă. Tu, însă, n-ai făcut La fel, cum m-am purtat cu tine! Oare nu crezi că era bine Să fii și tu-ngăduitor? Luați-l dar, chinuitori! În temniță să putrezească Până când are să plătească!” Să ascultați ce vă spun Eu: Așa va face Tatăl Meu, Cu voi, dacă nu îi iertați, Din inimă, pe-ai voștri frați.”