YouVersion
Pictograma căutare

Matei 16:15-19

Matei 16:15-19 BIV2014

„Voi, însă” – a-ntrebat El iar – „Voi cine credeți că sunt, dar?” Petru a zis: „Așa cred eu: Tu ești Fiul lui Dumnezeu! Tu ești Hristosul, eu gândesc!” El i-a răspuns: „Te fericesc Pe tine, al lui Iona fiu, Căci Tatăl Meu, Domnul Cel viu Din cer, ți-a făcut cunoscut Lucrul acest. Nu l-ai știut Prin sângele și carnea ta; Cel care-ți poate arăta Lucrul acesta-I Tatăl Meu: Deci, le-ai aflat, prin Dumnezeu. Îți spun: tu, Petru, ești numit” – „Piatră” înseamnă, tălmăcit. „Pe piatra ta, va fi zidită A Mea Biserică. Zdrobită, Acuma sau în viitor, De locuința morților, Ea nu va fi! N-o va înfrânge, Pentru că ea, moartea va-nvinge! Cheia cerești-mpărății, De-acum, la tine ai s-o ții. Ce, pe pământ, tu vei lega, În cer, nu se va dezlega. Orice, aici, ai dezlegat, În ceruri, nu va fi legat.”