Matei 16:1-20

Grăbiți, veniră Fariseii – Îi însoțeau și Saducheii – Vrând, lui Iisus, să Îi vorbească. Gândind ca să Îl ispitească, Un semn, din ceruri, I-au cerut. Iisus, gândul, le-a cunoscut Și le-a răspuns: „Când se-nserează, Voi ziceți: „Iată că urmează O zi frumoasă și senină, Căci ceru-i roș.” Când e lumină – Deci dimineața când apare – Spuneți atunci: „Furtună are Să fie azi. Va fi urât, Căci ceru-i roș posomorât.” Fățarnicilor ce sunteți! A cerului față, puteți, Ușor, ca să o deslușiți, Dar semnul vremii, nu-l citiți?! Un neam viclean și preacurvar, Un semn Îmi cere să-i dau, dar Nu va primi decât acel Semn al lui Iona.” Apoi, El I-a părăsit și i-a urmat Pe ucenici; ei au plecat, Uitând – pentru că s-au grăbit – Pâine să ia. Când i-a-ntâlnit, Iisus le-a spus: „Atenți să fiți, De-un aluat să vă feriți: De cel al Fariseilor, Precum și-al Saducheilor.” Când ucenici-au auzit, În sinea lor, ei s-au gândit: „Ne spune-așa, că am uitat De pâine, și n-am cumpărat.” Iisus știuse gândul lor, Și, „Puțin credincioșilor! De ce, la pâine, vă gândiți?” – Le-a zis – „sau nu vă amintiți Că oameni, cinci mii, au mâncat, Din cinci pâini, și s-au săturat? Cu firmituri, voi, coșuri pline, Câte ați strâns atunci? Ei bine, Din cele șapte pâini, cu care Ați săturat o gloată mare – De patru mii de inși – mai știți? Oare cum nu vă dumiriți, Că nu de pâine v-am vorbit, Atunci, când v-am povățuit Să vă feriți de aluat? Lucrul acesta a-nsemnat O pildă. Deci ca Fariseii, Să nu fiți – nici ca Saducheii!” Ei, în sfârșit, s-au lămurit Că nu de pâine le-a vorbit, Ci despre-nvățătura lor – Acea a Fariseilor. Iisus, cu-ai Săi, veni să stea La Filip, în Cezarea. Acolo, El i-a întrebat, Pe ucenici: „Voi n-ați aflat Ce spun oamenii, despre Mine? Știe norodu-acesta, cine Sunt Eu? Care-i părerea lui? Crede că-s Fiul omului?” „Iată ce crede-acum poporul: Că ești Ioan Botezătorul Zic unii, iar alții, Ilie – Cel care-i așteptat să vie. Cred mulți, că Ieremia ești, Iar alții – după cum vorbești – Au hotărât că ești proroc. Așa cred cei din acest loc.” „Voi, însă” – a-ntrebat El iar – „Voi cine credeți că sunt, dar?” Petru a zis: „Așa cred eu: Tu ești Fiul lui Dumnezeu! Tu ești Hristosul, eu gândesc!” El i-a răspuns: „Te fericesc Pe tine, al lui Iona fiu, Căci Tatăl Meu, Domnul Cel viu Din cer, ți-a făcut cunoscut Lucrul acest. Nu l-ai știut Prin sângele și carnea ta; Cel care-ți poate arăta Lucrul acesta-I Tatăl Meu: Deci, le-ai aflat, prin Dumnezeu. Îți spun: tu, Petru, ești numit” – „Piatră” înseamnă, tălmăcit. „Pe piatra ta, va fi zidită A Mea Biserică. Zdrobită, Acuma sau în viitor, De locuința morților, Ea nu va fi! N-o va înfrânge, Pentru că ea, moartea va-nvinge! Cheia cerești-mpărății, De-acum, la tine ai s-o ții. Ce, pe pământ, tu vei lega, În cer, nu se va dezlega. Orice, aici, ai dezlegat, În ceruri, nu va fi legat.” S-a ridicat apoi, de jos, Și-a încheiat: „Că sunt Hristos, Să nu mai spuneți, nimănui!” – Le-a zis apostolilor Lui.