Iisus, în ziua de Sabat,
De ucenicii Săi urmat,
Un lan de grâu a străbătut;
Iar ucenici-au început
De-au smuls spice și le-au mâncat.
Când Farisei-au observat
Lucrul acesta, la Iisus,
S-au dus, degrabă, și I-au spus:
„Știi, oare, ce s-a întâmplat,
În ziua asta, de Sabat?
Discipoli-ți au săvârșit
Un lucru neîngăduit!”
Iisus răspunse: „N-ați văzut
Ceea ce David a făcut
Atuncea când a flămânzit?
Fără a-i fi îngăduit,
Pâinile-acelea le-a mâncat –
Tocmai pe-acelea le-a luat –
Aflate-n Casa Domnului
Spre punere-naintea Lui,
Deși doar preoții puteau
Ca să le ia, căci drept aveau.
Din Lege, încă, n-ați aflat
Cum că Sabatul e călcat,
În Templu, de preoți? Știați?
Și totuși, sunt nevinovați.
Aici, însă, e Unul care
E – decât Templu – mult mai mare.
De-ați fi știut – Eu Mă gândesc –
Ce-a însemnat „Milă voiesc,
Nu jertfă”, n-ați mai fi vorbit
Astfel, și n-ați fi osândit
Pe-acești sărmani nevinovați.
Acuma, vreau ca să aflați
Faptul că Fiul omului,
E Domn și al Sabatului!”
Iisus, în urmă, a plecat
Și-n sinagogă a intrat.
Era acolo-n acea dată,
Un om ce-avea mâna uscată.
Ei – Fariseii – ca să poată,
Pe Domnul, vinovat să-L scoată,
Cu vicleșug, L-au întrebat:
„Ce crezi, în ziua de Sabat,
E-ngăduit să Te-ostenești,
Bolnavii să-I tămăduiești?”
„Cine-i omul acela care” –
A zis Iisus – „de-o oaie are,
Și de cumva, s-a întâmplat
Să-i cadă-n ziua de Sabat,
În groapă, să n-o scoată-afară?
Spuneți-Mi voi, atuncea, dară:
Omul nu e mai prețuit
Decât e oaia?… Negreșit,
Poți face bine, în Sabat.”
Apoi, pe-acel om, L-a chemat
Și-a zis: „Întinde-ți mâna!” El,
A-ntins-o, și-a ajuns la fel
Ca cealaltă – s-a vindecat