În dimineața următoare,
Iisus pornit-a să coboare
Către cetatea Nain. Erau,
Cu El, atunci, și-L însoțeau,
La drum – pe lângă ucenici –
Mulțime multă: mari și mici.
Puțin aveau de străbătut
Pân’ la cetate, și-au văzut,
Cum un cortegiu funerar
Trecea, încet, plin de amar,
Ducând pe al cărării fir,
Care urca spre cimitir,
Pe singurul fiu ce-l avea
O văduvă sărmană. Ea,
De plânset, era răvășită
Și, de puteri, secătuită.
Domnul Iisus a auzit-o
Și-atunci, cu milă, a privit-o,
Zicând: „Să nu mai plângi femeie!”
Apoi, făcut-a semn să steie,
Celor ce racla au purtat-o.
Ei s-au oprit și au lăsat-o,
Încetișor, jos, pe pământ.
Când S-a apropiat Cel Sfânt,
S-au tras, cu toții, înapoi.
El a atins racla și-apoi,
Cu glasul Său blajin și bun,
A zis: „Tinere, scoală-ți spun!”
Îndată, mortul s-a trezit,
S-a ridicat și a vorbit.
Iisus, apoi, mergând agale,
Îl duse-n fața mamei sale.
Mulțimea s-a înspăimântat,
Pe Dumnezeu L-a lăudat
Spunând: „Azi, marele proroc
Este cu noi, în acest loc,
Căci Dumnezeu La înălțat,
Acuma, când ne-a cercetat.”
În Iuda, știrile s-au dus,
Ca fulgerul, despre Iisus,
Și au dat țării înconjur,
Aflând de El, toți cei din jur.
Ioan era și el urmat,
De ucenici. Când au aflat
Aceștia, ce-a făcut Iisus,
Au mers și, lui Ioan, i-au spus,
Tot ceea ce au auzit.
Ioan, când ei au povestit,
I-a ascultat, atent. Apoi,
Trimise-n mare grabă, doi,
Din ucenici, pân’ la Iisus,
Să Îi vorbească: „Ni s-a spus,
Ca să venim, Să Te-ntrebăm:
„Ești Cel pe care-L așteptăm,
Sau altul trebuie să vină?”
Cei doi, având inima plină
De bucurie, au plecat
Și, pe Iisus, L-au întrebat:
„Botezătorul ne-a trimis,
La Tine, și așa a zis:
„Ești Cel pe care-L așteptăm,
Sau trebuie să căutăm
Un altul?” Dar s-a întâmplat,
Că-n acel timp, a vindecat
Iisus, pe mulți bolnavi, veniți
La El, fiind tămăduiți
Toți cei ce-n chinuri se zbăteau,
Toți cei ce duhuri rele-aveau;
Orbii, vederea, și-au primit,
Iar muților le-a revenit
Graiul, din nou. Atunci, Iisus,
Acelor ucenici, le-a spus:
„Acuma, la Ioan, mergeți
Și ce-ați văzut, să îi spuneți:
Orbii văd iar, șchiopii pășesc,
Leproșii, toți, se curățesc,
Surzii, auz, au căpătat,
Cei ce-au murit au înviat,
Iar Evanghelia se vestește,
Săracilor. Ferice este,
De omu-acela, pentru care,
Eu nu-s prilej de-mpiedicare.”
Cei doi plecară, iar Iisus,
Noroadelor, astfel, le-a spus:
„La ce-ați ieșit?! Ce să vedeți?!
O trestie-n pustiu? Spuneți!
Deci, ce-ați dorit să vedeți voi?
Un om avut, în haine moi?
Cei care-s astfel îmbrăcați,
Sunt la palat, printre-mpărați.
Atunci, de ce-ați ieșit? Ce vreți?
Ori un proroc vreți să vedeți?
Așa e. Cel, din acest loc,
Mai mult e decât un proroc!
Despre Ioan, se află scris:
„Iată că solul, Mi-am trimis,
Mergând ‘naintea feței Tale,
Să pregătească a Ta cale.”
Adevărat vă spun, căci cei
Născuți vreodată din femei,
Decât Ioan, n-au fost mai mari.
Să știți, însă, că acel cari –
În ceruri – este cel mai mic,
Mai mare-i decât el. Vă zic,
Căci cei care l-au ascultat,
Dreptate, Domnului, au dat,
Și-al lui Ioan botez, primiră,
Chiar vameșii. Se îndoiră
Doar învățații Legii. Ei,
Cu cărturari și Farisei,
Prin faptul că nu au primit
Botezul, au zădărnicit
Planul făcut de Dumnezeu.
Cu cine-am să asemăn Eu,
Neamul acesta? Mă gândesc,
Că pot să îl asemuiesc
Cu niște copilași, șezând
Prin târguri, la alții strigând:
„Frumos, din fluier, v-am cântat –
Degeaba, că voi n-ați jucat.
De jale, v-am cântat apoi,
Dar tot degeaba – n-ați plâns voi”.
Nici n-a mâncat, nici n-a băut
Ioan, și-ați zis: „Drac a avut”.
Însă, acuma, a venit
Al omului Fiu. N-a postit,
Precum Ioan. El a băut
Și a mâncat. Când L-ați văzut,
Ați spus: „Este un băutor
De vinuri, și un mâncător –
Prieten al vameșilor,
Precum și-al păcătoșilor.”
Totuși, înțelepciune-a fost
Găsită dreaptă și cu rost,
De către cei, ce pe pământ,
Înțelepciunii, fii, îi sânt.”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
