Era al cincisprezecelea
An de domnie, ce-l făcea
Tiberiu Cezar; dregător,
Peste țara Iudeilor,
Fusese pus Ponțiu Pilat;
Irod era înscăunat
Cârmuitor, în vremea ‘ceea,
Peste micuța Galileea,
Iar peste al Ituriei
Ținut, și al Trahonitei –
La fel, peste Lisania –
Frate’ său, Filip, stăpânea,
Căci le era cârmuitor,
Și-al Abilenei domnitor;
Caiafa și Ana slujeau,
La Templu – mari preoți erau.
Deci iată, în acele zile –
Aflăm din ale Bibliei file –
Că Domnul și-a trimis solia,
Feciorului lui Zaharia,
Aflat, atuncea, în pustie.
Astfel, fu pregătit să vie
Ioan, să propovăduiască,
Lumii, mila dumnezeiască.
Prin părțile Iordanului,
Despre-ndurarea Domnului,
El a vorbit. Orice ființă,
Chemată-a fost, la pocăință,
Ce prin botez, dă tuturor,
Iertare a păcatelor.
Astfel, Ioan a împlinit
Tot ceea ce s-a prorocit.
Despre Ioan, Isaia scrie:
„Glasul ce strigă în pustie:
„Pregătiți calea Domnului
Și neteziți cărarea Lui!
Oricare vale-i astupată
Și orice culme-i nivelată;
Căile strâmbe-s descâlcite
Și vor fi drepte; netezite
Fi-vor de-acum drumurile,
Și-astfel, toate făpturile
Au să privească, tot mereu,
Iertarea de la Dumnezeu.”
Multor noroade adunate,
La el, spre a fi botezate,
Ioan le-a zis: „De ce veniți,
Pui de năpârci? Vreți să fugiți,
Azi, de mânia viitoare?!
Cine vă-nvață, astfel, oare?
Vă spun, ca să aveți știință:
Aduceți rod de pocăință!
Să nu gândiți, ca un nebun,
„Avram ni-e tată”, căci vă spun:
Domnul, din aste pietre, vii,
Pentru Avram, ridică fii.
Iată securea, fraților,
La rădăcina pomilor,
A fost înfiptă! Va cădea
Acel pom, ce nu va avea
Roadele bune – e tăiat
Și-apoi, în foc, e aruncat!”
După ce vorba-i ascultară,
Noroadele îl întrebară:
„Ce spui? E tare neplăcut;
Ne-nvață dar, ce-i de făcut?”
„Cel care, două haine, are,
Una s-o dea celui ce n-are!
Cel ce mâncare-o fi având,
S-o-mpartă cu cel ce-i flămând!” –
A spus Ioan, norodului.
Atunci, veniră-n fața lui,
Și niște vameși, întristați,
Dorind să fie botezați,
Zicându-i: „Iată, și noi vrem,
Botezul; însă, ce putem
A face, spre-a fi botezați?”
El le-a răspuns: „Să nu luați
Nimic, celor ce-i vămuiți,
Peste porunca ce-o primiți!”
Niște ostași, la rândul lor,
L-au întrebat pe-nvățător:
„Ce zici, de-ale noastre purtări?”
„Nu stoarceți, prin amenințări,
Nimica, de la nimenea!
Nu-nvinuiți, de-asemenea,
Pe nimeni, pe nedrept! Să știți,
Cu leafa, să vă mulțumiți!”
Pentru că lumea se gândea
Căci cel ce astfel le vorbea
Este Hristos, Ioan a spus:
„Botez, cu apă, v-am adus,
Dar Cel care în urmă-mi vine,
E mai puternic decât mine.
Iar eu vă spun – luați aminte –
Cureaua-I, de la-ncălțăminte,
Să I-o dezleg, vrednic, nu sânt.
Când va veni, cu Duhul Sfânt
Și foc, are să vă boteze.
Curând, El vine! Să lucreze,
În a Lui arie, e gata!
În mână, Își are lopata:
Va curăța ogorul, iar
Grâul, îl strânge, în grânar,
În timp ce pleava, adunată,
În flăcări, fi-va aruncată.”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
