La masă, Domnul le-a vorbit:
„Eu, acest Paște, am dorit –
‘Nainte de patima Mea –
Să îl mănânc, cu voi. Aș vrea
Să știți că de acum, nicicând,
Nu voi mânca Paști, până când,
Acestea se vor împlini,
În ziua-n care va veni
Împărăția Domnului.”
Apoi, cupa, din fața Lui,
A ridicat, a mulțumit
Lui Dumnezeu, și le-a vorbit:
„Luați paharul, iar apoi,
Beți, împărțindu-l, între voi,
Fiindcă, de acuma, Eu,
Numai în cer, la Dumnezeu,
Am să mai beau, rodul din vie –
Doar în a Lui Împărăție.”
Pe-o pâine, mâinile, Și-a pus
Și, mulțumire, a adus,
Lui Dumnezeu. Apoi, o frânse
Și, ucenicilor, o-ntinse,
Zicând: „Acesta-i trupul Meu,
Și, pentru voi, se dă. Mereu,
Acest lucru, să-l săvârșiți,
Ca astfel, să Mă pomeniți.”
Când au sfârșit ei, de mâncat,
Iisus, paharul, a luat,
Iar după ce l-a dăruit
Discipolilor, le-a vorbit:
„Paharu-acesta, pe pământ,
Înseamnă un nou legământ,
Ce-n al Meu sânge s-a-ntrupat,
Căci pentru voi, este vărsat.”
„Dar iată că-n această casă –
Cu Mine-aici – șade, la masă,
Chiar vânzătorul. Negreșit,
Că după cum e rânduit,
Se duce Fiul omului,
Dar vai de vânzătorul Lui!”
Toți ucenicii s-au speriat
Și, între ei, s-au întrebat,
Cine-o să fie vânzător,
Pentru al lor Învățător.
Între apostoli, s-a iscat
O ceartă, căci nu au aflat –
După ce mult vorbiră – care,
Din rândul lor, e cel mai mare.
Atuncea, i-a chemat Iisus,
La El să vină, și le-a spus:
„Ai neamurilor domnitori,
Numiți sunt, „binefăcători”.
La voi – așa – nu vreau să nu fie.
Cel mare trebuie să știe
A fi asemeni celui mic!
Din această pricină, vă zic:
Acela care cârmuiește,
Fie precum cel ce slujește.
Voi, cine credeți, că-i mai mare:
Cel ce-i la masă, sau cel care
Slujește-acolo-n acea casă?
Nu-i mare cel ce stă la masă?
La fel sunt Eu, căci Mă găsesc,
Cu voi, aici, să vă slujesc.
Dar voi sunteți aceia care,
Cu Mine, stați, în încercare.
Tocmai de-aceea, Eu voiesc,
Ca vouă, să vă pregătesc,
A Domnului Împărăție,
Cum Tatăl, Mi-a gătit-o Mie.
Atunci, veți bea și-o să mâncați,
La masa Mea, când judecați –
Șezând pe jilțuri de domnie –
Pe fiecare seminție,
Din cele douășpe’, cari sânt
În Israel, pe-acest pământ.”
Domnul, lui Simon, i-a vorbit:
„Iată, Satana a venit
Și, să vă cearnă, v-a cerut,
Ca și pe grâu. Când l-am văzut,
Eu, pentru tine, M-am rugat,
Credința ce ai căpătat,
Să nu se piardă, ci ‘napoi –
Când vei veni la Domnu-apoi –
Să poți ca să îi sprijinești,
Pe frați și să îi întărești.”
Petru răspunse: „Doamne, eu,
Cu Tine-oriunde, merg, mereu!
Și-n temniță-am să Te urmez,
Și-n moarte! Ăsta-i al meu crez!”
Iisus i-a zis: „Adevărat
Îți spun, că nu va fi cântat
Cocoșul, iar tu, până-n zori,
Ai să te lepezi, de trei ori,
De Mine, tuturor spunând,
Că nu M-ai cunoscut, nicicând.”
Apoi, și celorlalți, le-a zis:
„Atuncea, când Eu v-am trimis,
Spunându-vă să nu luați
Pungi, traistă, și să nu purtați
Încălțăminte, va lipsit
Ceva?” „Nimic!” – ei s-au grăbit
Să Îi răspundă. „Dar acum” –
Continuă El – „când, la drum,
O să porniți, să vă luați
Pungă, și traistă să purtați.
Acela cari, sabie, n-are,
Să-și vândă haina, după care,
O sabie, să-și târguiască;
Va trebui să se-mplinească,
Cu Mine, ceea ce s-a zis –
Tot ce-n Scripturi se află scris:
„Fost-a-ntre cei fără de lege,
Pus, ca un călcător de lege.”
Iar ceea ce a fost vestit,
Gata-i – acum – a fi-mplinit.”
„Doamne”– au zis ei, mai apoi –
„Avem doar două săbii, noi!”
I-a privit blând, atunci, Iisus:
„Destul!” – atâta le-a mai spus.
Iisus, afară, a ieșit.
De-ai Săi discipoli, însoțit,
S-a îndreptat, încetișor,
Spre Muntele Măslinilor.
Când au ajuns, în locu-acel,
„Rugați-vă!” – le zise El –
„Ca nu cumva, să vă treziți,
Că ați putea fi ispitiți.”
Apoi, Iisus S-a-ndepărtat,
Puțin, de ei, a-ngenunchiat
Și a-nceput, în rugăciune,
Aceste vorbe a le spune
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
