„Vouă vă spun: atuncea când,
Oști, veți vedea, înconjurând
Ierusalimul, s-aveți știre,
Că a venit a lui pieire.
Când o să vină vremea ‘ceea,
Să fugă-n munți cei din Iudeea;
Cei ce-n Ierusalim fi-vor,
Să fugă! Cei, ce pe ogor,
Vor fi, să nu mai intre-n el,
Căci fi-vor zile de măcel,
De răzbunare, iar ce-i scris –
Ceea ce prin Scripturi s-a zis –
Se va-mplini atunci. De toate
Femeile însărcinate,
Vai, o să fie! Vai, de-acele
Care-alăptează! Vai, de ele!
Atunci, va fi o strâmtorare,
Încât, asemeni ei – de mare –
N-a fost nicicând. Mare mânie,
Peste-acest neam, are să vie.
Din ‘ăst norod, mulți dintre ei,
Sub ascuțișul sabiei,
Cădea-vor; mulți vor fi luați
Ca robi și-apoi, împrăștiați
În neamurile câte sânt
Aflate pe acest pământ;
Cât de Ierusalim? Călcat
Va fi de neamuri, ne-ncetat,
Până când fi-va împlinită
Vremea, pentru străini, menită.
Mari semne-n lună și în soare
Și-n stele fi-vor. Strâmtoare,
Jos, pe pământ, are să fie,
Iar neamurile n-au să știe
Ce să mai facă, ascultând
Mare și valuri, crunt urlând.
Mulți oameni își vor da suflarea,
De groază, stând în așteptarea
Acelor lucruri ce-au să vie,
Peste pământ, căci au să fie –
După toate cele-ntâmplate –
A cerului puteri, mișcate.
Atunci, are să se-mplinească
Timpul, și are să-L zărească
Lumea, pe Fiul omului,
Venind pe norii cerului,
Încununat de slava-I mare
Și de puterea ce o are.
Când, ce v-am făcut cunoscut,
Vedea-veți că a început
A se-mplini, vă ridicați,
Sus, capetele! Vă uitați
Spre cer, căci, în curând, cu Mine,
A voatră izbăvire vine!”
Apoi, o pildă le-a mai spus,
Discipolilor Săi, Iisus:
„Priviți smochinul, și-nvățați,
Iar de la pomi, pildă luați!
Văzându-i că au înverzit,
Veți ști cu toții, negreșit,
Că vara s-a apropiat.
La fel, când se vor fi-ntâmplat
Toate câte vi le-am spus Eu,
Să știți că, a lui Dumnezeu
Împărăție-atunci, sosește,
Că lângă voi, ea se găsește.
Adevărat vă spun Eu: iacă,
Neamul acesta n-o să treacă,
Până când tot ce v-am vestit,
Nu va să fie împlinit!
Va trece cerul și pământul,
Dar nu va trece-n veci cuvântul
Care a fost rostit de Mine! –
Al Meu cuvânt, veșnic, rămâne!
La voi înșivă să vegheați
Și, ne-ncetat, seama luați,
Să țineți inimile treze,
Să nu vi se îngreuneze
De mult prea multă îmbuibare,
De băutură și mâncare,
De grijile vieții aceste,
Ca nu cumva, fără de veste,
Să vină acea zi apoi,
Să năvălească peste voi.
Când timpul se va împlini,
Ziua aceea va veni,
Prinzând fața pământului
Și pe locuitorii lui,
Precum un laț. De-aceea, Eu
Vă-ndemn ca să vegheați mereu!
Rugați-vă să căpătați
Putere, ca să fiți scăpați
De toate lucrurile care
Au să se-ntâmple, și-n picioare –
Când vine Fiul omului –
Să stați apoi, în fața Lui!”
În fiecare zi, ședea
Iisus, în Templu, și dădea
Învățătură, gloatelor.
În Muntele Măslinilor,
Apoi, spre seară, se ducea,
Și-acolo, noaptea-Și petrecea.
Din munte, se-ntorcea în zori,
Când, foarte mulți ascultători
Veneau, la ușa Templului,
Ca să asculte, vorba Lui.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
