Auzind ce-a spus despre El,
Tatăl – și mama Pruncului –
S-au minunat, de vorba lui.
Apoi, i-a binecuvântat,
Iar Simeon s-a îndreptat
Către Maria și i-a spus:
„Fiul pe care L-ai adus,
Spre prăbușirea unora
Și ridicarea altora,
Are să fie-n Israel.
Un semn, urmează, a fi El,
Ce va stârni împotrivire.
Iată, îți dau acum de știre,
Că sufletu-ți va fi străpuns
De-o sabie, gândul ascuns –
În inima multor, dosit –
Fiind astfel descoperit.”
O prorociță se găsea,
Acolo; Ana se numea,
Fiind a lui Fanuel fată –
Așer, de neam. Înaintată
Era, în vârstă. A trăit –
După ce s-a căsătorit –
Doar șapte ani cu-al ei bărbat.
Din nou, nu s-a mai măritat
După ce soțul i-a murit,
Ci, singură, a viețuit.
Ani, optzeci’patru, număra
Și-n Templu, ne-ncetat, era;
Cu post și rugăciuni, mereu,
Ea Îi slujea lui Dumnezeu.
Tocmai în ceasul când Iisus
Era în Templu, ea s-a dus,
Acolo, iar când a intrat,
Pe Dumnezeu, L-a lăudat
Și-apoi, celor prezenți, le-a spus
Tot ce știa, despre Iisus.
După ce fost-a împlinit
Tot ce prin Lege-a poruncit
Domnul, Iosif și cu Maria,
Abia strunindu-și bucuria,
Au părăsit Templul și-apoi,
Luat-au drumul înapoi,
Grăbindu-se către Iudeea,
Spre Nazaret, în Galileea.
Pruncul Iisus, mereu, creștea
Și, în puteri, se întărea.
De-nțelepciune era plin,
Pentru că harul cel divin
Al Domnului, L-a însoțit,
De el, fiind – mereu – umbrit.
Când Paștele se-apropiau,
Către Ierusalim, porneau
Părinții pruncului Iisus,
În fiecare an. S-au dus –
Precum datina le-a cerut –
Și-atunci, când primul lor născut,
Doar doișpe ani a împlinit.
Când sărbătoarea s-a sfârșit,
După ce praznicul cel mare,
De Paști, se stinse, fiecare
Porni către al său ținut.
Iisus, de-ai lui, S-a fost pierdut
Și, în cetate-a revenit.
Părinții nu s-au sinchisit
Văzând că nu e lângă ei
Copilul, crezându-L cu cei
Care, la drum, îi însoțeau,
Căci multe rude, ei aveau.
S-au dus dar, de L-au căutat,
Cale de-o zi. Nu L-au aflat,
Printre cei cari îi însoțiră
Și, spre Ierusalim, porniră
Din nou. Cetate-au scotocit,
Trei zile-n șir. Când L-au zărit,
Copilu-n Templu se găsea
Și-n jur, învățători, avea.
Atent, în mijlocul lor, sta
Și vorba, El le-o asculta.
Apoi, le-a pus la fiecare,
Din cei prezenți, câte-o-ntrebare.
Toți s-au mirat, ce-nțelepciune,
Putea, Acel băiat s-adune.
Găsindu-L dar, părinții Lui,
Uimiți, I-au zis, Copilului:
„Ne spune, de ce Te-ai purtat,
Așa, cu noi? Te-am căutat
Trei zile-n șir, fără-ncetare,
Și-am fost cuprinși de-ngrijorare!”
El le-a răspuns: „Nu știți că Eu,
Trebuie-n casă, la al Meu
Tată, să fiu? Ce-ați alergat?
Oare, de ce, M-ați căutat?!”
N-au înțeles ei, ce le-a spus;
Copilu-apoi le-a fost supus,
Și-n Nazaret, au revenit.
Maria, însă, și-a-nsușit
Cuvintele, ce El le-a zis,
Și-n inimă, ea le-a închis.
Iisus creștea-n învățătură,
Înțelepciune și statură,
Plăcut fiind, de toți, mereu –
De oameni și de Dumnezeu.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
