Când spre Ierusalim, mergea
Iisus și se apropia
De-ale Betaniei hotare –
Lângă Betfaghe – iar, în zare,
Se arata-naintea lor
Chiar Muntelui Măslinilor,
Doi ucenici, El a chemat,
Și-a zis: „Veți merge, de îndat’,
În satul dinaintea noastră.
Iată care-i menirea voastră:
De cum, în sat, o să pășiți,
Îndată, o să și găsiți
Un măgăruș, care-i legat.
Pe el, nimeni n-a-ncălecat,
Până acuma. Voi îl luați,
Și-apoi, la Mine, vă-nturnați.
Dacă se va-ntâmpla, cumva,
Și-o să vă-ntrebe cineva,
„De ce-l luați?”, spre-a lui știință,
Veți spune: „Are trebuință
Domnul, de el”. Cei doi s-au dus,
Găsind tot, cum a zis Iisus.
Când, măgărușu-au dezlegat,
Stăpânul lui, i-a întrebat:
„Ce faceți? De ce-l dezlegați?
De ce voiți să îl luați?”
Ei spus-au, omului acel:
„Are nevoie-acum, de el,
Al nostru Domn.” Astfel, l-au dus,
Apoi, în fața lui Iisus
Și, hainele, și-au așezat,
Pe el. Iisus l-a-ncălecat,
Pornind la drum. Mulți au făcut,
Din a lor haine, așternut,
În fața Lui. Încetișor,
Din Muntele Măslinilor,
Către Ierusalim, mergea
Gloata, care Îl însoțea.
Atuncea, ucenicii Lui
Laude-adus-au, Domnului,
Pentru minunile făcute,
Chiar sub ai lor ochi, petrecute.
Toți zis-au: „Binecuvântat
Să fie marele-mpărat,
Care-n numele Domnului,
Sosește-acuma! Slavă Lui!
Pace în cerul Său cel Sfânt!
Slavă-n locuri ce-nalte sânt!”
Dar, Fariseii, la Iisus,
Au mers, degrabă, și I-au spus:
„Învățătorule, pe-ai Tăi
Discipoli, să-i oprești! Ceartă-i!”
El zise, Fariseilor:
„Dacă ei tac, în locul lor,
Pietrele-acestea, de pe drum,
Începe-vor să strige-acum!”
Lângă cetate, S-a oprit
Iisus și-apoi, a-nvăluit,
Cuprinsul ei, într-o privire,
Plângând, pentru acea zidire.
El zise: „De-ai fi cunoscut!
O, azi măcar, de-ai fi știut
Acele lucruri, ce-ar putea,
Pace și liniște, să-ți dea!
Acum însă, ele-s ascunse
De ochii tăi. Sunt nepătrunse!
Curând, veni-vor zile grele:
Vei îndura valuri de rele,
Vrăjmașii au să te-nconjoare;
Cu lanțuri au să te-mpresoare
Și-au să te strângă, ne-ncetat,
Din toate părțile, de-odat’.
Au să te pună la pământ,
Pe tine și pe cei ce sânt
Copii ai tăi; n-o să-ți rămâie
Piatră pe piatră-n temelie,
Căci n-ai știut tu, niciodată,
Ziua când fosta-i cercetată.”
În urmă-n Templu a intrat,
Iar pe cei care i-a aflat
Acolo – și negoț făcând –
I-a scos afară-ndat’, strigând:
„E scris: „Casă de rugăciune
E Casa Mea”. Și se mai spune,
Că „Voi sunteți aceia cari,
O peșteră, pentru tâlhari,
Acuma, ați făcut, din ea.”
În fiecare zi, mergea
Iisus, la Templu. Mulți veneau
Și-nvățătura-I ascultau,
Uimiți. Doar preoții cei mari,
Bătrânii și-ai lor cărturari,
Se sfătuiau, fără-ncetare,
Cătând vreun mijloc să-L omoare;
Dar, ce să facă, nu știau,
Pentru că-nspăimântați erau,
De gloata ce s-a adunat
În juru-I. Când au observat
Că-I sorbeau vorba, de pe buze,
N-au știut cum să-L mai acuze.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
