YouVersion
Pictograma căutare

Luca 16:1-18

Luca 16:1-18 BIV2014

Încă o pildă, le-a mai spus, Discipolilor Săi, Iisus: „Un om, cu avuție mare, Avuse un ispravnic, care, Era mereu pârât la el, Că-i risipește-n chip și fel, Averea. Omul l-a chemat, Pe-acel ispravnic și-a-ntrebat: „Ce vorbe-ajung până la mine? Ce tot aud eu, despre tine? Vreau, socoteală, să îmi dai! Ispravnic, nu mai poți să stai!” Ispravnicul și-a zis: „Nu știu Ce am să fac, de n-am să fiu Ispravnic. Sapa, nu-i de mine; N-am să cerșesc, că mi-e rușine; Dar, ceva trebuie să fac, Spre a le fi, la toți, pe plac Atunci când timpul o să vie, Să fiu scos din isprăvnicie Și ca să pot a fi primit De toți, în case, negreșit!” Pe gânduri, mult, el n-a mai stat, Ci-n mare grabă, a chemat Pe toți datornicii, pe care, Știa că-al său stăpân îi are. Primul datornic a venit, Iar el, privindu-l, i-a vorbit: „Acuma, eu voiesc să-mi spui, Cât datorezi stăpânului? Ce scriu, în catastiful meu?” „O sută de măsuri, am eu, De untdelemn, să-i dăruiesc.” „Bine. Atunci, te sfătuiesc, Să iei zapisul, să te-așezi, Și-apoi, să scrii, că-i datorezi, Numai cincizeci.” Când a venit Un altul, astfel, a vorbit: „Ce ai, stăpânului, de dat?” „Eu, grâu am de înapoiat – O sută de măsuri.” „Grâu deci; Te sfătuiesc, să scrii optzeci.” Ispravnicul fu lăudat De-al său stăpân – când a aflat Ce a făcut – căci, înțelept Lucrase, chiar de-a fost nedrept. Deci, fiii ăstui veac – pot spune – Vădesc mai multă-nțelepciune, Ca ai luminii fii. Eu vreau, Un sfat, acuma, să vă dau: Cu-averi nedrepte, voi să știți, Prieteni, să vă dobândiți, Care, să vă primească-apoi, În corturi veșnice, când voi, Răpiți – de moarte – o să fiți. Vă spun, de-asemenea, să știți, Căci cel ce credincios se-arată – În lucruri mici – are să poată A fi și-n lucrurile mari, Tot credincios. Acela cari, Nedrept, în lucrurile mici, S-a dovedit că este, nici În lucruri mari, nu va fi drept, Ci se va arăta nedrept. Dacă-n averi nedrepte, voi Nu ați fost credincioși, apoi, Cum vă vor fi încredințate Comorile adevărate? Dacă în lucru-ncredințat – De altul – nu a-ți arătat Credință, atunci, vouă, cine O să vă dea, ce v-aparține? Sluga nu poate să slujească La doi stăpâni – o să-ndrăgească, Mai mult, pe unul. Pe-amândoi, Nu-i va sluji la fel. Iar voi Nu-L veți sluji pe Dumnezeu Și pe Mamona! – vă spun Eu!” Mulți Farisei, ce-L ascultau, Mari iubitori de bani, erau; Ei își băteau joc, de Iisus, Dar, Domnul i-a privit și-a spus: „Voi, Fariseii, căutați, Neprihăniți, să v-arătați, ‘Naintea omului, mereu; Dar inimile, Dumnezeu Vi le cunoaște. Pot a spune, Că-n fața Lui, e-o urâciune Ceea ce omul a-nălțat. Lege, proroci, au existat Pân’ la Ioan – precum se știe. De-a Domnului Împărăție, Azi, Evanghelia ne vestește – Doar Ea ne propovăduiește. Cel care vrea – și dă năvală – Intră în Ea, fără-ndoială! Mai lesne, cerul și pământul Putea-vor trece, dar cuvântul, Care, în Lege, este scris, Nu va să treacă-n veci. Am zis! Cel ce nevasta-și părăsește – Și ia pe alta – preacurvește. Acela care s-a-nsurat, Cu cea lăsată de bărbat, La fel, și el păcătuiește, Pentru că astfel, preacurvește.”

Citește Luca 16