Vameși și păcătoși veneau
Și, pe Iisus, Îl ascultau.
Văzând aceasta, cărturarii
Și Fariseii – toți mai marii –
Pe seama lui Iisus, cârteau
Și unii altora-și spuneau:
„Pe păcătoși, El îi primește!
Vedeți? Și-apoi, cu ei, prânzește!”
Dar gândul, le-a știut Iisus
Și-această pildă, El le-a spus:
„Să-mi spuneți, care dintre voi,
De are o sută de oi
Și dacă, întâmpla-se-va,
Ca una să-și piardă, cumva,
Nu pleacă și nu răscolește
Pășunea, până o găsește?
Așa va face, vă spun vouă:
Lasă pe cele nouă’șinouă,
Și cată oaia rătăcită.
Când, în sfârșit, ea e găsită,
Omul, pe umeri, și-o va pune,
Iar când ajunge-acasă, spune,
La rude, la vecini, la frați:
„Veniți, ca să vă bucurați,
Cu mine-acum, căci mi-am găsit
Oaia, ce mi s-a rătăcit!”
La fel, este și-n ceruri, sus,
Precum e-n pilda ce v-am spus:
Dacă, un singur păcătos,
De pe pământ – de-aici, de jos –
La pocăință, va să vie,
Cu mult mai mare bucurie
Va fi în ceruri – vă spun vouă –
Decât ca pentru nouă’șinouă
De inși, ce sunt neprihăniți,
Ce nu trebuiesc pocăiți.
Sau, o femeie de-ar avea,
Zece arginți (lei, drahme), ea,
Dacă pe unu-l rătăcește,
Nu-l va căta până-l găsește?
Nu va aprinde o lumină?
Cu mătura, nu o să vină?
Și nu va mătura, prin casă,
Până când banul o să iasă,
De prin unghere, la iveală,
Cum își făcuse socoteală?
După ce, banul, a găsit,
Vecine, prietene-a poftit,
Spunând: „Acum, îmi pare bine!
Veniți! Vă bucurați, cu mine,
Pentru că, iată, în sfârșit,
Banul pierdut, l-am regăsit!”
Și între îngeri, o să fie
Cu mult mai multă bucurie –
În cer – dacă, de-aici, de jos,
Se pocăiește-un păcătos.”