Un om, din gloată, lui Iisus,
„Învățătorule!” – i-a spus –
„Iată că al meu frate vine
Și vrea, a împărți, cu mine,
Azi, toată moștenirea noastră.”
„Ce-am Eu, cu moștenirea voastră?
Oare, sunt Eu împărțitor?
Sunt, peste voi, judecător?” –
L-a întrebat, pe om, Iisus.
Apoi, celor prezenți, le-a spus:
„Feriți-vă de lăcomie!
Voiesc, acum, ca toți să știe,
Că nu stă viața omului,
În plinul avuției lui.”
Iisus, o pildă, le mai zise:
„Ogorul, unui om, rodise.
Omul acel – foarte bogat –
De gânduri, fost-a măcinat.
El spuse: „După ce-mi adun
Recolta, unde-o să mi-o pun?
Grânarul vechi, am să îl stric
Și-altele, mari, am să ridic.
Putea-voi, astfel, strânge-n ele,
Roada, din țarinile mele.
După ce toate-am să le-adun,
Eu, sufletului meu, îi spun:
Ai bunătăți, câte voiești,
Pentru mulți ani. Să te-odihnești,
Mănâncă și te veselește!
Iată, nimica nu-ți lipsește!”
Dar, Dumnezeu a cuvântat:
„Nebunule!” – El i-a strigat –
„La noapte, îți va fi cerut,
‘Napoi, sufletul. Ce-ai făcut?
Tot ceea ce-ai agonisit,
De cine fi-va folosit?”
La fel este și cu acel
Care-și adună, pentru el,
Comori, fără să se gândească
Cum poate să se-mbogățească,
Dacă-și va aduna, mereu,
Averi, față de Dumnezeu.”
Apoi, la ucenici, Iisus,
Aceste vorbe, le-a mai spus:
„De viață, nu vă-ngrijorați,
Gândindu-vă ce-o să mâncați,
Sau ce-o să beți. De trup, la fel:
Să nu vă-ngrijorați de el,
Gândindu-vă ce-o să purtați
Și ce anume-o să-mbrăcați.
Căci, decât hrana, viața are
Un preț, care-i, cu mult, mai mare.
Mai mare-i prețul trupului,
Decât îmbrăcămintea lui.
Priviți la corbi: nu seamănă,
Nici, în grânar, nu adună;
Și totuși, Domnul îi hrănește;
Iar dacă astfel se-ngrijește,
De păsări, Dumnezeu, apoi,
Cu cât sunteți, mai de preț, voi!
Dar cine și-a adăugat,
Un cot – fiind îngrijorat –
La viața lui? Când nu puteți,
Un lucru mic ca să faceți,
Atunci, de ce vă-ngrijorați,
De altele? Să vă uitați,
La crinii de pe câmp, cum cresc:
Nu torc, nu țes, nu împletesc,
Și totuși, nici un domnitor –
Nici Solomon – asemeni lor,
N-a fost vreodată-mpodobit.
Deci, dacă Domnul a gătit,
Astfel, iarba câmpurilor –
Ce astăzi e, dar, în cuptor
E aruncată, mâine chiar –
Cum nu vă va-mbrăca El dar,
Pe voi, care, de preț, sunteți?
Ce-o să mâncați sau ce-o să beți,
Nicicând, voi să nu căutați,
Iar mintea, nu vă frământați!
Toate acestea-s căutate,
De neamuri. Ele vă sunt date,
De Tatăl vostru, care știe,
De ce anume, va să fie
Nevoie. Acum, ascultați:
Voi, mai întâi, să căutați
Împărăția Domnului
Și cu neprihănirea Lui,
Și-apoi, aceste lucruri – toate –
În plus, au să vă fie date.
De-aceea, zic Eu: turmă mică,
Tu, niciodată, să n-ai frică,
Fiindcă ești a Tatălui
Și-ți dă Împărăția Lui.
Vă vindeți tot! Pomană dați!
Apoi, pungi noi, să căutați,
Care, nicicând, nu se-nvechesc
Și, pe vecie, dăinuiesc.
Aceasta-i ceea ce vă cer;
Comoara voastră e, în cer:
De hoți, nu poate fi furată
Și nici de molie mâncată.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
