YouVersion
Pictograma căutare

Luca 1:8-23

Luca 1:8-23 BIV2014

Elisaveta. Când slujea, Odat’, la rândul cetei lui, Chiar Zaharia, Domnului, Cum era obiceiul lor – Adică al preoților – Sorți-au voit să-l desemneze, Pe el, vrednic, să tămâieze, În Templul Sfânt. În faptul serii, Veni și ceasul tămâierii, Iar tot norodul adunat, Afară, rugi a înălțat. Atunci, îngerul Domnului, În latura altarului, Din partea dreaptă, s-a ivit. Când Zaharia l-a zărit, Lângă altar, stând în picioare, Cuprins a fost, de-o spaimă mare, Dar îngerul, băgând de seamă Că e speriat, i-a zis: „N-ai teamă, Pentru că sunt trimis a-ți spune, Precum că a ta rugăciune, De Domnul, a fost ascultată. Soața-ți va fi însărcinată Și-un fiu o să îți zămislească. Ioan are să se numească Pruncul, care-ți va fi dat ție. O pricină de veselie Îți dăruie nașterea lui – Și ție și norodului – Căci mare, el va fi, mereu, Privit, de Domnul Dumnezeu. De vinuri, trebuință n-are; Iar băuturi amețitoare, Nicicând, el nu va fi băut. De Duhul Sfânt, va fi umplut – Cum Domnul a găsit cu cale – Din pântecele mamei sale. Pe mulți fii, ai lui Israel, La Domnu-i va întoarce el. Va merge-n fața Domnului, În duhul și puterea lui Ilie, spre-a putea, apoi, Ca să întoarcă înapoi, Inimile părinților, Spre fiii și fiicele lor; Ne-ascultătorii, la umblare Pe-a înțelepților cărare, Precum cei ce-s neprihăniți, Ca astfel – bine pregătiți – Să fie toți ai Domnului, Într-un norod, pe voia Lui.” Când Zaharia a-ntrebat, „Cum voi fi eu, încredințat, De toate câte mi le-ai spus, Căci tinerețea mea s-a dus – Și-asemenea-i nevasta mea – De-acum, bătrână e și ea?”, Îngeru-a zis: „Gavril sunt eu! În față-I stau, lui Dumnezeu! El m-a trimis să îți vorbesc Și, vestea, să-ți împărtășesc. Ascultă dar, cum ai să știi Că-i drept ce-am zis: mut ai să fii, Până se va fi petrecut Tot ce ți-am spus, căci n-ai crezut Cuvintele ce le vestesc, Care, la vreme, se-mplinesc!” Norodul strâns, afară sta – Pe Zaharia-l aștepta, Nedumerit, fără să știe, De ce, în Templu, întârzie. Însă, atunci când a ieșit, Văzând că graiul i-a pierit, Toți cei prezenți au priceput Că o vedenie-a avut. Făcea doar semne – n-avea glas – Și mut, de-atuncea, a rămas. Când Zaharia și-a-mplinit Slujba, acasă a venit.

Citește Luca 1