Când timpul i se împlinise,
Elisaveta zămislise
Un fiu. De cum au auzit,
Vecini și rudele-au venit,
La ea, și toți s-au bucurat,
Că Dumnezeu i-a arătat,
În bunătatea Lui cea mare,
Atât de multă îndurare.
A opta zi, toți cei din jur,
Să taie pruncul împrejur,
Veniră. Ei s-au mai gândit
Să-i dea un nume potrivit –
Deci, Zaharia – pruncului,
Cum se numea și tatăl lui.
Dar mama sa a cuvântat:
„Nu! El, Ioan, va fi chemat!”
Mirați, ăst nume să-l audă,
Ei ziseră: „Dar nici o rudă,
Din toate câte știm că ai,
Nu poartă numele ce-l dai!”
Și toți, spre tatăl lui, priveau,
Făcându-i semne, căci voiau
A ști care-i părerea lui,
Privind numele pruncului.
Dar Zaharia n-a vorbit;
Când o tăbliță a primit,
Numele pruncului, l-a scris
Și, totodată, a și zis:
„Ioan, copilul e chemat!”
Mesenii, toți, s-au minunat,
De ce-au văzut și-au auzit,
Iar Zaharia a simțit
Că limba i s-a dezlegat
Și graiul și-a recăpătat.
Apoi, a tot vorbit mereu
Și-a lăudat pe Dumnezeu.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
