Nu după mult timp, s-a sculat
Maria-n grabă și-a plecat,
Urcând spre munți, dorind să cate,
Atunci, în Iuda, o cetate.
La ruda sa, merge Maria.
Când a ajuns, la Zaharia,
Și-n a lui casă a intrat,
Elisavetei i-a urat
De bine. Cum a auzit,
Urarea ei, a și simțit
Că-n pântec, pruncu-i s-a zbătut
Și, de Duh Sfânt, ea s-a umplut.
Apoi, strigă înflăcărată:
„În veci, fii binecuvântată,
Între femei, căci, ne-ncetat,
Rodu-ți e binecuvântat!
Cum, oare, de mi-a fost dat mie,
Chiar maica Domnului să vie,
Aicea, în sălașul meu?
De bucurie-am simțit eu,
În pântece, cum mi-a săltat
Pruncul, atunci când mi-ai urat.
Ferice celei ce-a crezut,
Ce i s-a spus, căci am văzut
Cum lucrurile ce-au fost spuse,
Din partea Domnului, sunt duse,
Neîncetat, la-ndeplinire,
Fără de nici o șovăire!”
Maria-a zis: „Sufletul meu,
Slavă Îi dă, lui Dumnezeu –
Mântuitorul meu – în care,
Al meu duh, bucurie, are,
Pentru că a găsit cu cale,
Starea smerită-a roabei Sale,
Să o privească; și-acum, iată
Ce fericire mi se-arată!
De neamuri, eu voi fi numită –
De-acum încolo – fericită!
Atotputernicul – văd bine –
Făcu mari lucruri, pentru mine.
E Sfânt Numele Domnului!
Cât despre bunătatea Lui,
Eu știu că îndurarea-I mare –
Din neam, în neam – peste cei care
Se tem de El, se va întinde.
Putere, brațul Său cuprinde!
El, gânduri ce au încolțit
La cei mândri, a risipit;
Iar pe cei tari i-a răsturnat,
De la domnie, și-a-nălțat
Pe cei care au fost smeriți.
Pe cei flămânzi și necăjiți,
Cu bunătăți, i-a săturat;
Pe cei bogați, afar’ i-a dat,
Cu mâna goală. Apoi, El
Și-a amintit de Israel –
De robul său – de mila-I mare,
Venindu-i în ajutorare,
De îndurarea arătată
Seminției lui Avram, odată –
Așa cum a făgăduit
Părinților, când le-a vorbit,
Spunând că ea are să ție
În veci, pentru-lor seminție.”
Mult timp, a mai șezut Maria,
La ruda sa, la Zaharia;
S-au scurs trei luni, și-abia apoi,
S-a-ntors acasă, înapoi.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
