Fiindcă mulți au început
Și o istorie-au făcut,
Despre ceea ce s-a-ntâmplat
La noi – cum ne-au încredințat
Cei cari cu ochii au văzut
Tot ce a fost de la-nceput
Și fiecare a sfârșit,
Apoi, Cuvântul de-a slujit –
Și eu, cu cale, am aflat –
După ce-atent am cercetat,
Cu de-amănuntul, fiecare
Din lucrurile-acelea care
S-au petrecut, ca să le știu
Obârșia – acum, să-ți scriu
Tot ce cunosc, în aste file,
Mult prea alese Teofile,
Să poți ști ce temeiuri are
Noua învățătură, care,
Abia acum, ți-ai însușit-o,
Când, prin viu grai, ai dobândit-o.
Irod, tocmai în vremea ‘ceea,
Împărățea peste Iudeea.
La el, un preot, s-a aflat
Cari, Zaharia, s-a chemat;
Era din a lui Abia ceată,
Iar soața sa era luată
Din fetele lui Aron – ea,
Elisaveta, se numea.
Cei doi, neprihăniți, erau
Și, fără pată, împlineau
Poruncile, rânduieli toate,
Care, de Domnul, au fost date.
Deși soții, bătrâni, erau,
Urmași, ei – încă – nu aveau,
Fiindcă stearpă se găsea
Elisaveta. Când slujea,
Odat’, la rândul cetei lui,
Chiar Zaharia, Domnului,
Cum era obiceiul lor –
Adică al preoților –
Sorți-au voit să-l desemneze,
Pe el, vrednic, să tămâieze,
În Templul Sfânt. În faptul serii,
Veni și ceasul tămâierii,
Iar tot norodul adunat,
Afară, rugi a înălțat.
Atunci, îngerul Domnului,
În latura altarului,
Din partea dreaptă, s-a ivit.
Când Zaharia l-a zărit,
Lângă altar, stând în picioare,
Cuprins a fost, de-o spaimă mare,
Dar îngerul, băgând de seamă
Că e speriat, i-a zis: „N-ai teamă,
Pentru că sunt trimis a-ți spune,
Precum că a ta rugăciune,
De Domnul, a fost ascultată.
Soața-ți va fi însărcinată
Și-un fiu o să îți zămislească.
Ioan are să se numească
Pruncul, care-ți va fi dat ție.
O pricină de veselie
Îți dăruie nașterea lui –
Și ție și norodului –
Căci mare, el va fi, mereu,
Privit, de Domnul Dumnezeu.
De vinuri, trebuință n-are;
Iar băuturi amețitoare,
Nicicând, el nu va fi băut.
De Duhul Sfânt, va fi umplut –
Cum Domnul a găsit cu cale –
Din pântecele mamei sale.
Pe mulți fii, ai lui Israel,
La Domnu-i va întoarce el.
Va merge-n fața Domnului,
În duhul și puterea lui
Ilie, spre-a putea, apoi,
Ca să întoarcă înapoi,
Inimile părinților,
Spre fiii și fiicele lor;
Ne-ascultătorii, la umblare
Pe-a înțelepților cărare,
Precum cei ce-s neprihăniți,
Ca astfel – bine pregătiți –
Să fie toți ai Domnului,
Într-un norod, pe voia Lui.”
Când Zaharia a-ntrebat,
„Cum voi fi eu, încredințat,
De toate câte mi le-ai spus,
Căci tinerețea mea s-a dus –
Și-asemenea-i nevasta mea –
De-acum, bătrână e și ea?”,
Îngeru-a zis: „Gavril sunt eu!
În față-I stau, lui Dumnezeu!
El m-a trimis să îți vorbesc
Și, vestea, să-ți împărtășesc.
Ascultă dar, cum ai să știi
Că-i drept ce-am zis: mut ai să fii,
Până se va fi petrecut
Tot ce ți-am spus, căci n-ai crezut
Cuvintele ce le vestesc,
Care, la vreme, se-mplinesc!”
Norodul strâns, afară sta –
Pe Zaharia-l aștepta,
Nedumerit, fără să știe,
De ce, în Templu, întârzie.
Însă, atunci când a ieșit,
Văzând că graiul i-a pierit,
Toți cei prezenți au priceput
Că o vedenie-a avut.
Făcea doar semne – n-avea glas –
Și mut, de-atuncea, a rămas.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
