Leviticul 21
21
Porunci privitoare la preoți
1Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Și iată ce i-a poruncit:
„Fiilor lui Aron, le spui:
„Nu îi este, preotului –
În nici un fel – îngăduit
Ca pe cel care a murit,
Să îl atingă, căci astfel,
Ajunge necurat și el;
2Să se atingă, va putea,
De rudele ce le avea
Mai de aproape: mama lui,
Frate, tatăl preotului,
Fiul, sora-i cari, bunăoară,
3Nu-i măritată ci-i fecioară
Și lângă el a viețuit.
Pe-aceștia-i, este-ngăduit
Să îi atingă, dar altfel,
Pe alții, nu-i atinge el,
4Căci e fruntaș considerat
Și nu poate ca necurat
A fi făcut că și-a întins
Mâna și, morții, i-a atins.
5În cap, preotul să nu-și facă,
Nicicând, un loc pleșuv, chiar dacă
Are un mort apropiat.
De-asemeni, nu-și va fi tăiat
Semne, în carne – să se vadă.
Nici colțul bărbii, să nu-și radă.
6Deci pentru al lor Dumnezeu,
Preoții, sfinți, vor fi, mereu.
Ei trebuie să se păzească
Și nu cumva, să necinstească
Chiar Numele lui Dumnezeu,
Pentru că ei I-aduc, mereu,
Domnului, jertfe mistuite
De foc și care sunt menite
A fi a Domnului mâncare.
Deci sfinți să fie fiecare.
7Ei, de neveste, să nu-și ieie,
Vreo curvă, sau poate-o femeie
Cari, de bărbat, a fost lăsată –
Ori una care e spurcată –
Căci, pentru Domnul lor, se știe
Că sfinți, ei trebuie să fie.
8Să-l socotești sfânt, pe cel care
I-aduce Domnului mâncare.
El – pentru tine – este sfânt,
Căci sfânt, de-asemeni, și Eu sânt –
Eu, Domnul care vă sfințește.
9Atuncea când se necinstește
O fată, prin a ei curvie –
Iar tatăl ei are să fie
Preot – pentru că a curvit,
Pe tatăl ei, l-a necinstit.
Pedeapsa, să i-o dați, pe loc:
S-o ardeți de îndată-n foc.”
Marele preot
10„Cât despre preotul cel care
E, între frați, preotul mare,
Pe capul cărui s-a turnat
Uleiul sfânt – și închinat
A fost, în slujba Domnului,
Cu straie sfinte-asupra lui –
Să știți că nu-i e-ngăduit,
Capul, a-și fi descoperit;
Nici voie, el nu va avea,
Veșmântul, de a-și sfâșia.
11La nici un mort, nu e lăsat,
Să meargă el, ca necurat
Să nu se facă. E oprit –
Chiar dacă tatăl i-a murit –
De a se fi atins de el.
Cu mama sa, este la fel:
Oprit este, de-asemenea,
De a se fi atins, de ea.
12Este oprit să părăsească –
Să nu cumva să necinstească –
Sfântul locaș al Domnului,
Căci el poartă asupra lui,
Uleiul ungerii pe care,
Cunună, pe-al său cap, îl are.
13Femeia ce-i va fi soție,
Fecioară, trebuie să fie.
14Oprit e, văduvă, să-și ia
Sau curvă și de-asemenea,
Nici pe cea care-i despărțită
De soț, ori este dovedită
A fi spurcată. Soața lui,
Din fiicele poporului,
Are să fie, bunăoară,
Și trebuie a fi fecioară.
15El, astfel, o să se ferească,
Sămânța, să își necinstească
În mijlocul poporului,
Căci Eu sunt Dumnezeul lui,
Pe care, preotu-L slujește –
Sunt Domnul care îl sfințește.”
Însușirile preotului
16Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Și iată ce i-a poruncit:
17„Vorbește-i lui Aron și zi-i:
„Nimeni, din al tău neam – să știi –
Sau din urmașii tăi, pe care,
Îi vei avea, de cumva are
Vreo meteahană-n trupul lui,
Să nu-i aducă, Domnului,
Mâncarea. De asemenea,
18Acela care va avea
O meteahană, să nu vină,
Ci el, deoparte, să se țină.
Orbul și șchiopul e oprit;
De-asemeni, nu-i e-ngăduit
Să vină, nici acelui care
Nas cârn, este vădit că are.
Oprit mai este, așadar,
Și cel cari are-un mădular
Mai lung; sau toți cei care sânt
19Cu mâna, ori piciorul frânt.
20Nici un ghebos nu e primit,
Nici cel care-i pipernicit;
Cel cu albeață, cel cu râie,
Cel cu pecingini, să rămâie
Deoparte, căci este oprit;
La fel e și cu cel boșit.
21Deci lui Aron, tu să îi spui
Că orice om, din neamul lui
Care, vreo meteahană are,
Oprit e, jertfa de mâncare,
Să o aducă, Domnului.
Să nu vină, în fața Lui,
S-aducă jertfele menite
A fi, de flăcări, mistuite,
Dacă cumva, din întâmplare,
Al său trup, vreo meteahnă, are.
22Îngăduit îi este lui
Ca, din mâncarea Domnului –
Fie că lucrurile-s sfinte,
Fie că ele sunt prea sfinte –
Pentru folosul său, să ia.
23Dar să nu meargă, la perdea,
Cari înlăuntru e aflată.
Să nu se-apropie, vreodată,
Nici de altarul Domnului –
Din pricina metehnei lui –
Ca nu cumva să-Mi necinstească,
Prin meteahana sa trupească,
Locașurile Mele, sfinte.
De-aceea, să luați aminte,
La tot ce Eu vă poruncesc:
Eu Domnul sunt! Eu vă sfințesc!”
24Către Aron, Moise-a vorbit,
Așa precum i-a poruncit
Domnul. De-asemeni, a mai spus
Și fiilor lui și s-a dus,
În urmă, de-a vorbit la fel,
Copiilor lui Israel.
Selectat acum:
Leviticul 21: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca