Peste-al meu cap, iar pacea mea,
Venit-a-n urmă să mi-o ia.
De-atuncea, eu nu mai am știre
Despre ce-nseamnă fericire.
Am zis: „Puterea mi s-a dus
Și-apoi în Domnul Cel de Sus
Nu poți să mai nădăjduiești.”
„Te rog însă, să Te gândești
Că suferință am din plin
Și beau otravă și pelin!”
De ele, când își amintește,
De-ndat’, sufletu-mi se mâhnește.
Iată dar, ceea ce gândesc,
De pot să mai nădăjduiesc:
Știu! Bunătățile pe care,
Domnul, în mâna Sa, le are,
Nu pot să se fi isprăvit!
De-asemenea, nu s-a sfârșit
Nici îndurarea Domnului,
Căci prin bunăvoința Lui,
Se înnoiesc toate, dând viață,
În fiecare dimineață.
Credincioșia Ta e tare,
Vădindu-se nespus de mare!”
„Domnul e moștenirea mea,
De care, parte, voi avea” –
Zice, acum, sufletul meu,
Îmbărbătându-se mereu.
De-aceea eu nădăjduiesc
În El, mereu, și mă-ntăresc.
Bible App
Bible App for Kids
