Iosua 6:1-23

Cetatea Ierihonului – Din pricina poporului Lui Israel – era-ntărită. Intrarea-n ea era oprită: Nimeni nu pătrundea în ea, Nici a ieși nu se putea. Domnul, la Iosua, S-a dus Și-n felu-acesta, El i-a spus: „Află că am găsit o cale Să las în voia mâinii tale, Ținutul Ierihonului, Cu împărat și oastea lui. Iată ce o să faceți voi: Ia toți bărbații de război Și împreună-nconjurați Cetatea. Un ocol să-i dați, O dată-n zi. În ăst fel voi Veți face șase zile-apoi, Înconjurând cetatea toată, În fiecare zi, o dată. Șapte preoți, în fața lui – Adică a chivotului – Cu șapte trâmbițe, vor trece, Cari sunt din coarne de berbece. A șaptea zi – să nu uitați – De șapte ori să-nconjurați Cetatea. Preoții acei Să sune-atunci, în jurul ei, Din trâmbițe. Când auziți Trâmbița lor, să chiuiți, Să scoateți toți strigăte mari, Căci zidurile cele tari, Atunci, au să se prăbușească. Poporul tot să năvălească Și fiecare-n fața lui, Peste ruina zidului, Să se repeadă, înainte. Așa să faci și ia aminte, La tot ceea ce Eu îți spun!” Și Iosua, fiul lui Nun, Pe preoți, grabnic, i-a chemat În fața lui și-a cuvântat: „Luați chivotul Domnului Și puneți, înaintea lui, Să meargă șapte preoți care Vor purta trâmbiți fiecare. Cu șapte trâmbițe, vor trece, Cari sunt din coarne de berbece.” Poporului, i-a zis apoi: „Porniți! Bărbații de război Să stea-n fața chivotului Al mărturiei Domnului. Cu toți – astfel încolonați – Cetatea, s-o înconjurați.” Când Iosua a isprăvit Aste cuvinte de rostit, Cei șapte preoți ce purtau Acele trâmbiți cari erau Lucrate-n coarne de berbece, În față au purces a trece Și au sunat, prelung, din ele, Umplând câmpiile acele, Cu țipătul trâmbițelor. Chivotul sta în urma lor. În fruntea tuturor, apoi, Mergeau bărbații de război – Aceștia înarmați erau. Preoții după ei veneau, Urmați fiind și de chivot, Iar după el, poporul tot. Iosua, astfel, i-a vorbit Poporului și-a poruncit: „Să nu strigați! Să nu vorbiți! Nici un cuvânt să nu rostiți! Până când eu am să vă zic „Strigați!”, să nu spuneți nimic! Abia atunci, voie, aveți Ca să strigați toți, cât puteți.” Chivotul a înconjurat Cetatea și a fost urmat De tot poporul care-apoi, Intră în tabără-napoi, Unde-a rămas să înnopteze. Când începea să lumineze Ai zilei zori în răsărit Iosua-n grabă s-a trezit, Iar ai săi preoți au luat Chivotul Domnului, de-ndat’. Cei șapte preoți ce purtau Trâmbiți din care trebuiau Ca să răsune-n fața lui – Adică a chivotului – Porniră-n față, trâmbițând, Mai înaintea lor având Pe toți bărbații de război. După chivot, venea apoi Coada oștirii. Când mergeau, Din trâmbiți, preoții sunau. Au ocolit cetatea roată, A doua zi, încă o dată Și-apoi în tabără-au intrat. În acest fel au procedat Un timp de șase zile-n rând, Mereu, cetatea-nconjurând. A șaptea zi, plecară-n zori Și-au ocolit de șapte ori, Cetatea, iar când au pornit A șaptea oară, le-a vorbit Iosua astfel: „Ascultați! Acum puteți ca să strigați Pentru că astăzi, Domnul vrea, În mâini, cetatea, să vi-o dea! De-aceea, vreau să aveți știre Că dată e, spre nimicire – Astă cetate – Domnului. De-asemenea, Îi veți da Lui, Tot ce-n cetate se găsește, Tot ce în ea, astăzi, trăiește! Doar pe Rahav, să o cruțați. În viață să îi mai lăsați – Luați aminte! – pe cei care, La ea, și-au căutat scăpare, Pentru că și ea a ascuns Iscoadele, care-au pătruns În Ierihon, și i-a scăpat De cei care i-au căutat. Să împliniți a mea vorbire! De tot ce-i dat spre nimicire, Voi trebuie să vă feriți! Dacă luați ceva, să știți Că veți aduce-n acest fel, Pedeapsa, peste Israel! Aur, argint, fier și aramă, Luate sunt – de bună seamă – Spre-a fi-nchinate Domnului, Și intră-n visteria Lui.” Întreg poporul a strigat, Iar preoții au trâmbițat. Zidul, atunci, s-a prăbușit, Iar oamenii s-au năpustit, Drept înainte, în cetate, Prin zidurile dărâmate. Au nimicit tot ce-au aflat – Nimic, în viață, n-au lăsat. Prin ascuțișul sabiei, Ei au trecut bărbați, femei, Copii, bătrâni, cirezi de boi, Măgari și turmele de oi. Iosua-n urmă i-a chemat Pe cei care au cercetat Cetatea. Când cei doi bărbați S-au arătat, le-a spus: „Intrați În casa curvei, iar apoi, Afară să îi scoateți voi, Pe toți cei care, cu ea, sânt, Pentru ca al vost’ jurământ Să fie astfel, respectat.” Tineri-ndată au intrat Și-au scos-o, pe Rahav, afară, Cu toți cei care se aflară În casa ei, la adăpost. Tatăl și mama ei au fost Afară scoși. Au fost luați, După aceea, ai ei frați, Surorile ce le avea, Și toți ai ei, de-asemenea. Apoi, din tabără, i-au dus Și-ntr-un anume loc i-au pus, Fiind departe în ăst fel, De oamenii din Israel.