Ioan 7:1-31

Iisus a părăsit Iudeea Și S-a-ndreptat spre Galileea, Iudeii vrând să Îl omoare. Era în prag de sărbătoare, Căci praznicul Iudeilor – Sau praznicul Corturilor – Se-apropia. Către Iisus, Atuncea, frații Săi au spus: „Du-Te-n Iudeea, să Te vadă Ai Tăi discipoli și să creadă Lucrările care le faci. N-avem dreptate? De ce taci? Nimeni, pe-ascuns, nu a făcut Ceva, când vrut-a, cunoscut, A fi de toți: deci, de îndată, Te du și – lumii – Te arată!” Ai Săi frați, astfel, Îi vorbeau, Pentru că nici ei nu-L credeau. „Al Meu timp încă, n-a sosit; Dar, pentru voi e potrivit, Oricând – prielnic vă e el. Cu lumea, voi sunteți la fel. De-aceea, ea nu vă urăște. Pe Mine-n schimb, Mă prigonește, Pentru că am mărturisit De răul ce l-a săvârșit. Deci voi, la praznic, vă urcați! Pe Mine, nu Mă așteptați, Căci timpul Meu, nu a sosit, Iar vremea nu Mi s-a-mplinit.” După discuția aceea, Iisus rămase-n Galileea. După ce frații Săi s-au dus – La praznic – merse și Iisus; Dar nu pe față, ci ferit, Spre a nu fi descoperit. Mereu, Iudei-L căutau, La acel praznic, și-ntrebau: „Unde-I?” Dar nimeni nu știa. Mulțimea, despre El, vorbea Numai în șoaptă. Mulți ziceau: „Este om bun”; alții spuneau: „Duce norodu-n rătăcire”. Însă, pentru că aveau știre, Cum că Iudei-L căutau – De El – pe față, nu vorbeau. Când se-ntâmplau aceste toate, Era cam pe la jumătate Praznicu-acel, și-atunci, Iisus, La Templu, hotărât, S-a dus, Să-mpartă-nvățătura Lui, Cu dragoste, norodului. Iudeii, toți, se minunau: „Cum poate-Acest om”, se-ntrebau, „Să fie-atât de învățat, Când, nici o școală, n-a urmat?!” „Știința Mea” – Iisus le-a zis – „E-a Celui care M-a trimis. Cel ce vrea, voia Lui, să facă, Ajunge-va să știe dacă, Învățătura ce-o dau Eu, E-a Mea, sau a lui Dumnezeu, Sau de vorbesc Eu, de la Mine. Cel ce vorbește, de la sine, Va căuta doar slava lui; Dar Cel ce-o cată pe-a Celui Cari L-a trimis, a arătat Că El este adevărat Și că-n lăuntrul Său, nu poate, Ca să se afle strâmbătate. Nu v-a dat Moise, Legea? Cine, Această Lege, o mai ține? Să-Mi spuneți dar, de ce voiți, Acuma, să Mă omorâți?” Norodul I-a răspuns: „Ai drac, Căci oamenii, nimic, nu-Ți fac. Cum poți, atuncea, să spui oare, Că cineva vrea să Te-omoare?” Iisus zise: „Am săvârșit Un lucru doar, și v-ați uimit, Cu toții, de a Mea lucrare. Moise, porunca privitoare La circumcizie, v-a dat. Nu de la Moise a plecat Acea poruncă – știți prea bine – Ci de la patriarhi, ea vine. Deci, împrejur, voi l-ați tăiat, Pe om, în ziua de Sabat. Vă spun dar, fără înconjur: Dacă, tăierea împrejur, Chiar în Sabat e practicată Pentru-a nu fi Legea călcată, De ce atunci, v-ați tulburat Și, împotrivă-Mi, v-ați sculat Pentru că am tămăduit Pe un biet om, nenorocit, Într-un Sabat? Seama luați La voi și nu mai judecați Doar după-nfățișare, toate, Ci judecați după dreptate.” Unii – de la Ierusalim – S-au întrebat: „Din câte știm, Nu este El, Acel pe care, Ei caută să Îl omoare? Și totuși, iată-L că vorbește, Pe față, și nu se ferește, Iar ei, cu toți, tac. Nu cumva – Cei mari – vor fi știind ceva, Și-au cunoscut, cu-adevărat, Că e Hristosul așteptat? Pe Acest om, noi Îl știm bine, Dar pe Hristos – de unde vine, De unde este – n-o să fie Nimeni, în stare, ca să știe.” Pe când îl învăța Iisus, În Templu, pe norod, a spus: „Mă știți și Mă cunoașteți bine. Dar n-am venit Eu, de la Mine; De-aceea spun – și v-am mai zis – Acela, care M-a trimis, E drept și este-adevărat, Dar voi nu-L știți și, niciodat’ Pe-Acela, nu L-ați cunoscut. Eu însă-L știu, Eu L-am văzut, Eu Îl cunosc, căci Eu sunt Cel Care venit-am de la El, Pentru că Eu – cum am mai zis – La voi, de El am fost trimis.” Să-L prindă, ei s-au străduit, Dar pentru că nu I-a sosit Timpul, în pace, L-au lăsat. Mulți, din cei ce L-au ascultat, Crezură-n El, și se-ntrebau – Unii pe alții – și ziceau: „Voi credeți că Hristosul – dacă Are să vină – o să facă Semne, în plus, de ce-am văzut Că omu-Acesta a făcut?”