Apoi, un praznic a urmat;
Iisus, cu ai Săi, a plecat
Pân’ la Ierusalim. Avea
Ierusalimul, atuncea,
O renumită scăldătoare.
Erau, acolo, cinci pridvoare,
Drept adăpost bolnavilor.
Chiar lângă Poarta Oilor,
Se afla ea, și s-a numit
Betesda. Ea a găzduit
Pe mulți nenorociți. Erau
Orbi, șchiopi, uscați, care-așteptau,
Plini de speranță, în pridvoare,
Să miște apa-n scăldătoare.
Căci îngerul – din când, în când –
Din înălțimi, venea. Zburând,
În scăldătoare, el intra
Și apa ei o tulbura.
Primul bolnav cari reușise
Să intre-n apă, se vădise
A fi, pe dată, lecuit,
De orice ar fi suferit.
Printre bolnavi, atuncea, fuse,
Un biet olog care zăcuse
Treizeci și opt de ani, săracul,
Fără ca să își afle leacul.
Pe acest om nenorocit,
Într-un ungher, când l-a zărit,
L-a întrebat Iisus Hristos:
„Ai vrea să fii tu, sănătos?”
„Cum să nu vreau, sărman de mine”
Răspunse el, „dar nu e cine,
Ca să mă vâre-n scăldătoare,
După a apei tulburare;
Căci până când iau eu aminte,
Sar alții și mi-o iau ‘nainte.”
„Te scoală-ndată! Patu-ți ia,
Și umblă!” – Domnul zisu-i-a.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
