Când ucenicii au venit,
Mult s-au mirat, că L-au găsit,
Șezând de vorbă c-o femeie;
Dar nimeni n-a-ndrăznit să ieie
Cuvântul, spre-a-ntreba „Ce cați?”,
Sau „Despre ce – voi – discutați?”.
Atunci, femeia și-a lăsat
Găleata și a alergat,
Iute-n cetate, de-a vestit,
Celor pe care i-a-ntâlnit,
Despre Iisus, zicând: „Haideți,
Grabnic, cu mine, să vedeți
Un om, care – când m-a văzut –
Mi-a povestit tot ce-am făcut!
Mă-ntreb dacă, omul Acel
N-o fi cumva Hristosul, El?”
Locuitori-atunci s-au dus,
Ca să Îl vadă, pe Iisus.
În acest timp, ai Lui erau,
În jurul Său și Îl rugau
Ca să mănânce: „Puțin, încă,
Învățătorule, mănâncă!”
El le-a răspuns: „Am o mâncare,
Ca s-o mănânc, însă, pe care,
Voi n-o cunoașteți, dragii Mei.”
Atunci, discipoli-ntre ei,
S-au întrebat: „I-a dat, cumva,
De-ale mâncării, cineva?”
Iisus le-a zis: „A mea mâncare,
E să fac voia Celui care
Trimisu-M-a, iar Eu voiesc,
Lucrarea, să I-o împlinesc.
Nu ați spus voi, toți, într-un glas,
Că patru luni au mai rămas
Până când secerișul vine?
Priviți în jurul vostru, bine:
Holdele-s albe, pârguite,
Fiind, de seceriș, gătite.
Cel care seceră, primește
Plată și roade-agonisește,
Pentru o viață-n veșnicie,
Să aibă, astfel, bucurie,
Atât cel care-a semănat,
Precum și cel ce-a secerat.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
