YouVersion
Pictograma căutare

Ioan 3:6-36

Ioan 3:6-36 BIV2014

Cel cari, din carne, e făcut, E numai carne, dar acel Născut din Duh, duh e și el. Nu te mira! E în zadar! Va trebui să te naști, iar! Tu, vântul, îl auzi vuind Și-l simți când bate, neștiind, De unde, el, spre tine-aleargă, Nici încotro are să meargă, Purtat pe aripi de văzduh; Așa-i și cel născut din Duh.” „Cum e posibil?! Vrem să știm! Ne spune!” – zise Nicodim. Iisus răspunse: „Tu ești cel, Care-l înveți, pe Israel, Și nu pricepi ce-am încercat Să-ți tălmăcesc? Adevărat Este, că noi spunem ce știm: Doar ce-am văzut, mărturisim. Dar voi, în neștiința voastră, Respingeți mărturia noastră. Vă-ntreb dar, căci Eu am văzut, Dacă, de voi, n-am fost crezut, Când despre lucruri pământești Vorbeam, atunci, cele cerești, O să le credeți? Negreșit, Nimeni, în cer, nu s-a suit, Decât Cel care locuiește În cer, și-acuma, vă vorbește. Deci, numai Fiul omului, S-a pogorât, din cerul Lui.” „Și, precum Moise a-nălțat, Când – din aramă – a turnat, Șarpele-acela, în pustie, Asemenea are să fie – ‘Nălțat – și Fiul omului, Ca toți, care-n Numele Lui, Vor crede, viață, să primească Și-n veșnicie, să trăiască. Atât de mult, Domnu-a iubit Lumea, încât, a dăruit, Pe Fiul Său, ca-n acest fel, Oricine crede-va în El, Din viața cea vremelnică, Să treacă-n viață veșnică. Prin Fiul Său, Dumnezeu vrea Ca mântuire să îi dea, Lumii – acesta-i al Său țel – Nu să o judece, prin El. Cine-n El crede, e scăpat Și nu mai este judecat; Căci judecată s-a făcut Acelui care n-a crezut În Numele singurului Fiu Prea Iubit, al Domnului. Aflați că astă judecată Șade în faptul că odată Ce peste lume-a răsărit Lumina, oameni-au iubit Bezna, mai mult decât lumina, Crezând că ea le-ascunde vina, Cu mantia tenebrelor, Rele fiind faptele lor. Cel care, răul, săvârșește, Raza luminii, o urăște Și, niciodată, n-o să vină, Să se arate, în lumină, Pentru ca răul făptuit, Să nu fie descoperit; Dar cel ce-n adevăr lucrează, Vine: lumina-i luminează Faptele bune, tot mereu, Căci sunt făcute-n Dumnezeu!” Iisus veni, după aceea, Cu ucenicii, în Iudeea. Aici, în timpul cât a stat, Pe mult norod, a botezat. În Enon – la Salim – la fel, Ioan a botezat și el, Căci multe ape se aflau, În acel loc, și mulți veneau, De primprejur – femei, bărbați – Voind să fie botezați. Încă nu fuse-ntemnițat Ioan. Atuncea, s-a iscat O mică ceartă, cu privire La datina de curățire, Între discipolii pe care Ioan Botezătoru-i are, Și un Iudeu. Ei, toți, s-au dus, În fața lui Ioan, și-au spus Păsul, ca el să înțeleagă, Și-apoi, în urmă, să aleagă Ce este drept, în spusa lor. Au zis dar, către-nvățător: „Ascultă-ne puțin, Ioan: Acela, de peste Iordan – De care ne-ai mărturisit – Și El botează. Am venit Să-ți spunem că, în acest fel, Toți oamenii se duc la El. Ioan, atunci, a cuvântat: „Omul primește ce-i e dat, Din cer. Atâta doar! Vedeți? Voi înșivă, martori, sunteți, C-am zis: „Hristosul, nu sunt eu, Ci sunt trimis de Dumnezeu Spre-a merge înaintea Lui”. Mireasa este-a mirelui; Prietenul acestuia, Ce bucurie va avea, Că șade-alăturea de mire, Putând s-asculte-a sa vorbire! Acum, această bucurie Care îmi este dată mie – Aflați dar – că este deplină Și, veșnic, ea are să țină. El trebuie, mereu, să crească Și, în putere, să sporească, În timp ce eu, de-acum, urmez – ‘Nainte-I – să mă micșorez. Acela care, din cer, vine, E mai presus de toți, de mine. Cel care e de pe pământ, E pământesc. Al său cuvânt, De-asemenea, e pământesc; Însă, Acel ce e ceresc – Acela care, din cer, vine – E mai presus de orișicine. El, ce-a văzut, mărturisește Și, totuși, nimeni nu primește Ceea ce a mărturisit. Cel care, însă, a primit Vorbele Lui, adeverește Că Domnul, adevăr, rostește. Cel cari, de Domnul, e trimis, Spune ceea ce El I-a zis. Doar adevăr, are în gură, Căci Domnul nu-i dă, cu măsură, Din Duhul Sfânt. El Îl iubește Pe Fiul Său și dăruiește, Tot ceea ce a fost zidit, În mâna Fiului iubit. Cel care crede-n al Său Fiu, În vecii vecilor, e viu, Căci viață veșnică primește; Dar cel care-L nesocotește – Deci nu crede în Fiul Lui – Simți-va mâna Domnului, Cum îl apasă, cu mânie, Și șters, din viață, va să fie.”

Citește Ioan 3