Ioan 21:1-7

Iisus, mereu, a fost zărit, De ucenici; El S-a ivit, La a Tiberiadei mare, Unde erau – din întâmplare – Simon – zis Petru – însoțit De Toma – Geamănul numit – Natanael – ce se trăgea Din Cana, în Galileea – Apoi, fiii lui Zebedei Și alți doi ucenici, cu ei. Toți, împreună, se aflau, Pe malul mării și vorbeau. Petru le zise: „Eu mă duc, Pește să prind și să v-aduc.” Ei au răspuns: „Venim și noi!” Cu o corabie, apoi, Ieșiră-n larg, la pescuit. Întreaga noapte, s-au trudit, Dar n-au prins pește. Dimineață – Pe când soarele, a sa față, Din valuri, lumi-și arăta – Văzură că cineva sta, Pe țărm. Era Domnul Iisus, Însă, ei nu știau. S-au dus, Spre El. Când s-au apropiat, Domnul Iisus i-a întrebat: „Copiii mei, aveți voi, oare, Pe-aicea, ceva de mâncare?” „Nu!” – au zis ei. „Bine. Luați Mreaja și-apoi o aruncați, În partea dreaptă, căci să știți Că pești, acolo doar găsiți.” Atunci, discipolul iubit, De Domnul, astfel i-a vorbit, Lui Petru: „El este Iisus! E Domnul nost’!” Petru s-a dus, Degrabă, haina și-a luat, S-a-ncins – căci era dezbrăcat – Și-apoi, în mare, a sărit.