Maria – singură – ședea,
Lângă mormânt și-amar plângea.
Deodată, ea s-a ridicat
Și, înăuntru, s-a uitat.
În alb, doi îngeri, îmbrăcați,
Văzu, atuncea, așezați,
Pe locul unde-a fost culcat
Iisus. Unul din ei a stat
La cap, iar altul, la picioare.
Ea, cu o față rugătoare,
Înspăimântată și tăcută,
Privea la ei, ca și pierdută.
„De ce plângi”– ei au întrebat –
Femeie?” „Plâng, căci L-au luat,
De-aici, pe Domnul” – ea a spus –
„Și nu știu, în ce loc, L-au pus.”
După ce astfel a vorbit,
S-a-ntors și-atuncea, L-a zărit,
Șezând lângă mormântu-acel,
Chiar pe Iisus. Dar, că e El,
Maria n-a știut. Iisus,
Privind-o cu blândețe-a spus:
„De ce plângi? Ce ți s-a-ntâmplat?
Pe cineva, ai căutat?”
Ea și-a-nghițit, cu greu, amarul
Și-a zis, crezând că-i grădinarul:
„O, domnule, de L-ai luat,
Spune-mi, unde L-ai așezat,
Pe Domnul Meu, pentru că vreau
Să merg, degrabă, să Îl iau!”
„Marie!” – îi zise Iisus.
„Rabuni!” – s-a-ntors ea și-a spus;
În evreiește I-a vorbit –
„Învățător”, e tălmăcit.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
