Ioan 12:1-8

Doar șase zile-i despărțea, De Paști, când, în Betania, La Lazăr – cel ce-a fost trezit, Din moarte – Domnul a venit. În casă, cina-L aștepta; Cu El, Lazăr – la masă – sta, Iar Marta Îi slujea. Maria A părăsit bucătăria, Lăsând, pe Marta, tot; s-a dus Și mir de nard, scump, a adus. Cu litru-acel de mir curat, Ea, pe picioare, L-a spălat, Pe Domnul. Casa s-a umplut, De un miros, foarte plăcut, De mir. Maria s-a plecat Și, cu al ei păr, I-a uscat Picioarele. Când a văzut, Gestul pe care l-a făcut Femeia, Iuda, cel numit Iscarioteanul – cel menit Să-L vândă – al lui Simon fiu, Zise, îndată, grijuliu: „Oare de ce, nu s-a putut, Ca mirul să se fi vândut – Măcar cu trei sute de lei – Și-apoi, să dăm banii acei, Săracilor?” El a vorbit Așa, nu că s-ar fi gândit La cei săraci, dar el ținea Punga și, tot ce se punea În ea, în mâna-i a intrat. Domnul Iisus a cuvântat: „Lăsați-o dar, fiindcă ea, Pentru îngropăciunea Mea, Mirul acesta, l-a ținut. Pe cei săraci, voi i-ați avut Mereu alături – și-i aveți. Pe Mine, însă, nu puteți Cu voi, mereu, a Mă avea.”